Accesul la Muzeul Satului din municipiul Baia Mare, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județul Maramureș, se va putea efectua din acest an și pe bază de abonament, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, managerul muzeului, Monica Mare.
‘Ne-am gândit la o variantă mult mai optimă pentru localnici, grupuri organizate locale sau din județ, mergând pe ideea de abonament. Astfel, avem abonamentul individual sau familial, special destinat celor care intenționează să viziteze muzeul în diferite perioade de timp într-un an de zile. Abonamentul individual are o valoare de 120 de lei, iar cel familial e în sumă de 150 de lei. Abonamentul permite accesul în incinta muzeului la toate evenimentele culturale organizate de noi pe durata întregului an sau vizitare’, a spus Monica Mare.
Potrivit aceleiași surse, pe lângă participanții la evenimentele culturale există, îndeosebi pe durata verii, dar și a sezonului de toamnă, numeroși vizitatori care trec poarta muzeului pentru a se simți bine în natură.
‘Muzeului Satului oferă pe durata verii sau în zilele însorite de toamnă un spectacol al naturii cu totul aparte. Vizitarea vechilor case țărănești, vechi de sute de ani, unele învelite cu paie sau șindrilă, grădinile din jurul caselor, îmbie la relaxare și odihnă pe băncuțele din muzeu. Locul, poate fi și unul de refugiu când vara e toridă, iar vizitarea caselor țărănești poate fi o veritabilă expediție în timpul unui Maramureș, arhaic, acum, dispărut’, a mai spus Monica Mare.
Muzeul are în componență case țărănești, unele vechi de aproape 200 de ani, provenind din zonele etnografice Chioar, Maramureșul istoric, Lăpuș și Codru.
‘Casa tradițională este nucleul gospodăriei care mai cuprinde diverse anexe, precum: șura, grajdul, găbănașul, cotețul pentru porci și pentru păsări. Toate acestea sunt prezentate în cadrul muzeului nostru, alături de instalațiile tehnice (oloiniță, teasc, batoză) reconstituind imaginea satului maramureșean autentic. Interiorul locuinței constituie un ansamblu funcțional în care se reflectă ocupația, starea socială și concepția stilistică a poporului. Cuptorul, mobilierul, piesele de decor arată cum se trăia în acele vremuri’ – menționează pagina web a muzeului.
Anual, Muzeul Satului din Baia Mare, găzduiește tabere educative, tabere de creație cu meșteri populari, expoziții în aer liber, evenimente muzicale și zile dedicate special Maramureșului. În incinta muzeului se află și o veche bisericuță din lemn datând din anul 1630, în care duminical se celebrează slujbe religioase.
Muzeul este vizitat pe durata unui an atât de turiști români, dar și străini, grupuri organizate, delegații străine sau grupuri de studenți aflați în activități de cercetare.
