Numărul sacrificărilor și producția de carne au crescut în 2025, față de anul anterior, la porcine, ovine, caprine și la păsări, în timp ce la bovine s-au înregistrat scăderi, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna decembrie a anului trecut, comparativ cu luna decembrie din 2024, numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut la ovine și caprine și la păsări, iar la bovine și la porcine au scăzut.
Conform INS, în decembrie 2025, numărul bovinelor sacrificate a scăzut de la 44.000 la 41.000 de capete, iar greutatea în carcasă a coborât, față de aceeași lună din 2024, de la 7.146 la 6.803 de tone. La nivelul întregului an, numărul bovinelor sacrificate s-a diminuat de la 573.000 la 480.000 de capete, în timp ce greutatea în carcasă a scăzut de la 80.323 la 79.907 de tone.
La specia porcine, în decembrie 2025 s-au sacrificat mai puține animale (682.000 față de 694.000 de capete), iar greutatea în carcasă s-a diminuat față de decembrie 2024, de la 63.415 la 63.196 de tone. Pe tot anul, sacrificările au crescut de la 3,53 milioane la 4,01 milioane de porci, iar producția a urcat de la 328.590 tone la 365.575 tone.
În ceea ce privește sacrificarea ovinelor și caprinelor, datele INS arată în decembrie 2025 o creștere față de decembrie 2024, de la 311.000 la 313.000 de capete, greutatea în carcasă fiind mai mare (4.570 de tone față de 4.649 de tone). Comparativ cu anul anterior, în 2025 sacrificările au crescut de la 5,863 milioane de capete la 6,785 milioane de capete, iar greutatea în carcasă a urcat de la 56.230 la 82.211 de tone.
Potrivit datelor INS, sacrificările la păsări au crescut în decembrie 2025 față de decembrie 2024, de la 27,605 la 31,468 milioane de capete, iar greutatea în carcasă a urcat de la 46.463 la 50.492 de tone, în timp ce, raportat la anul precedent, în 2025 sacrificările au crescut de la 330,552 milioane de păsări la 366,618 milioane, iar greutatea în carcasă a urcat de la 576.325 la 611.309 de tone.
Greutatea medie în carcasă consemnată în anul 2025 a fost de 166,5 kilograme la bovine, 91,1 kilograme la porcine, 12,1 kilograme la ovine/caprine și 1,7 kilograme la păsări.
INS precizează că greutatea medie în carcasă reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă totală și numărul de animale sau păsări sacrificate.
