2.8 C
Slatina
vineri,20 februarie,2026

Ultimele Articole

Olt: SJU a reuşit să aducă doi cardiologi, după organizarea a şapte concursuri. Deficitul de specialişti rămâne

- Advertisement -

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, care se confruntă de mai mulţi ani cu deficit de medici cardiologi, a reuşit să atragă doi astfel de specialişti în ultimul an, după ce a organizat şapte concursuri, a pus în funcţiune aparatură de ultimă generaţie de milioane de euro şi a dat anunţuri privind intenţia de colaborare „sub orice formă” cu medici cardiologi, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Angela Nicolae.

În prezent, la Secţia Cardiologie a SJU Slatina sunt angajaţi cinci medici cardiologi, iar pentru efectuarea de gărzi, spitalul mai colaborează cu încă patru cardiologi, însă deficitul se menţine în continuare, existând încă şase posturi vacante pentru această specialitate, a menţionat managerul SJU Slatina.

Tot în ultimele luni, mai precis din noiembrie 2025, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a reuşit să pună în funcţie un angiograf pentru efectuarea unor proceduri de cardiologie intervenţională, în urma colaborării cu medicul Eugen Ţiereanu din Craiova.

„În anul 2025 a fost angajat prin concurs un medic rezident anul VI , iar la începutul anului 2026, în urma concursului naţional de rezidenţiat, un medic rezident an I. În anul 2025, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a publicat şapte anunţuri privind organizarea de concursuri, precum şi anunţuri privind intenţia de colaborare sub orice formă cu medici cardiologi. Ce i-a convins să vină pe cei doi medici pe care spitalul a reuşit să-i angajeze? Probabil aparatura de ultimă generaţie pe care o deţinem cât şi faptul că e o provocare să lucrezi într-un spital ce deserveşte întreg judeţul Olt, perspectiva de a dobândi experienţă, dacă avem în vedere complexitatea cazurilor care sunt tratate la SJU Slatina. Însă în continuare avem şase posturi vacante de medici cardiologi, dintre care la Secţia Cardiologie, două la Compartimentul de Cardiologie Intervenţională şi unul la USTACC (Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici)”, a precizat Angela Nicolae, pentru AGERPRES.

Unul dintre cei doi cardiologi recent angajat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Alexandru Belu, se specializează şi în cardiologie intervenţională şi a participat deja, în această săptămână, la coronarografii şi montare de stenturi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți