Poșta Română anunță semnarea unui parteneriat strategic cu Meest pentru extinderea rețelei de livrare Out-of-Home (OOH) Meest Point la nivel național, într-o primă etapă urmând să fie activate aproximativ 1.000 de puncte de preluare și predare.
Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale ‘Poșta Română’ (CNPR), transmis joi AGERPRES, parteneriatul sprijină comercianții internaționali care livrează în România, crește eficiența operațiunilor de last-mile și oferă un plus de confort și accesibilitate consumatorilor români, inclusiv celor din arii cu acoperire logistică redusă.
‘În centrul acestui parteneriat se află infrastructura națională a Poștei Române, care ajunge în comunități din mediul urban, semi-urban și rural. Prin integrarea serviciilor Meest Point în rețeaua sa de oficii poștale, Poșta Română își consolidează rolul infrastructurii în susținerea comerțului online și a soluțiilor moderne de livrare a coletelor. Această inițiativă reflectă transformarea continuă a Poștei Române și angajamentul său de a adapta rețeaua națională la nevoile în evoluție ale ecosistemului eCommerce. Piața de eCommerce din România a ajuns într-o etapă în care creșterea sustenabilă depinde nu doar de cererea consumatorilor, ci și de capacitatea infrastructurii logistice. Pe măsură ce volumele comenzilor online cresc și așteptările privind livrările devin mai exigente, piața necesită soluții de livrare scalabile, la nivel național, și nu infrastructură concentrată doar în marile orașe’, se arată în comunicat.
De asemenea, din perspectiva de business, parteneriatul dintre cele două companii va crește eficiența operațională, va îmbunătăți flexibilitatea livrărilor last-mile și va susține fluxurile crescânde de colete cross-border.
‘Pentru comercianții și retailerii internaționali care livrează în România, aceasta înseamnă mai multă fiabilitate, acoperire mai largă și standarde constante de servicii. Creșterea sustenabilă a eCommerce-ului depinde de alinierea dintre cerere și infrastructură, iar această colaborare oferă un răspuns concret acestei nevoi’, notează sursa citată.
Meest Point este o rețea unificată PUDO (Pick-Up/Drop-Off), ce operează sub un standard unic de servicii în mai multe piețe europene, concepută pentru a simplifica logistica eCommerce-ului cross-border pentru comercianți.
Compania a gestionat, anul trecut, 39,4 milioane de colete în 40 de țări și activează pe șapte piețe principale în Europa Centrală și de Est (CEE) cu sucursale și facilități de cross-docking. În următorii trei ani, sunt planificate peste 50.000 de locații Meest Point în CEE.
Poșta Română deține, în prezent, o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poștale. Dintre acestea, 676 sunt oficii poștale și 1.054 de ghișee poștale.
