Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben de viscol și intensificări ale vântului, valabile în mai multe regiuni din țară, până miercuri dimineața.
Potrivit meteorologilor, o primă atenționare Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă la munte, viscol și intensificări de vânt este valabilă în 11 județe din vestul și nordul țării, în intervalul 23 februarie, ora 10:00 – 24 februarie, ora 10:00.
Astfel, în zona montană și submontană a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj și Bistrița-Năsăud, temporar vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula 20 – 30 litri/mp. Vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, iar la altitudini în general de peste 1.400 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 10 – 25 cm. În zona montană înaltă a Carpaților Occidentali, precum și în cea din nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vântul va prezenta intensificări cu viteze de 60 – 90 km/h, astfel va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m.
De asemenea, pe parcursul zilei de marți, 24 februarie, între orele 10:00 și 20:00, va fi activ un Cod galben de zăpadă și viscol în Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și local în Carpații Occidentali. În zonele menționate, temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 – 15 cm și vizibilitatea va fi redusă sub 100 metri. Vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 85 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 metri, rafalele vor atinge 90 – 110 km/h.
Tot pe parcursul zilei de marți, în același interval orar va intra în vigoare o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze de 50 – 70 km/h, în Banat, Oltenia, local Transilvania și sud-vestul Munteniei.
Un alt Cod galben de intensificări ale vântului și viscol va fi valabil în perioada 24 februarie, ora 20:00 – 25 februarie, ora 10:00, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. În aceste zone, vântul va continua să prezinte intensificări cu viteze de 60 – 85 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor atinge 90 – 110 km/h și va fi viscol, astfel că vizibilitatea va fi redusă semnificativ.
