Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că pentru autoritățile locale unde veniturile proprii nu acoperă cheltuielile de salarii se va propune, printr-un act normativ cu putere de lege, în termen de 60 de zile, intrarea în vigoare a unei grile de salarizare, care va fi în vigoare până la noua lege a salarizării unitare.
El a precizat, marți seara, în cadrul prezentării prevederilor Ordonanței de urgență privind reforma administrației publice că, la nivelul anului 2024, doar 644 de autorități locale, unități administrativ-teritoriale, își puteau acoperi din venituri proprii cheltuielile de personal, restul până la 3.228 nu își puteau acoperi aceste venituri.
‘La autoritățile locale, la comune, pentru că discuțiile cu structurile asociative, evident, au avut în vedere și realitatea care s-a schimbat de-a lungul timpului în România, am propus, și Guvernul și coaliția au fost de acord, să instituim alte două trepte de norme de personal, astfel încât pentru comunele, care sunt în număr de cinci, între 20.000 și 50.000 de locuitori, să avem o normă de personal crescută față de segmentul 10.000 – 20.000 și la peste 50.000, unde avem comuna Florești din Cluj, să avem iarăși o normă de personal crescută’, a explicat Cseke Attila, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, la finalul ședinței Executivului.
Ministrul Dezvoltării a făcut precizări și în ceea ce privește externalizarea încasării creanțelor bugetare și fiscale locale de către autoritățile locale.
‘La fel, există reglementarea, care a fost din primul moment în proiectul de act normativ, legată de emiterea în 60 de zile a unui proiect, a unui act normativ cu putere de lege, pentru posibilitatea externalizării încasării creanțelor bugetare și fiscale locale de către autoritățile locale. Va fi o posibilitate, nu o obligație, astfel încât acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027’, a explicat ministrul.
Totodată, a menționat el, în privința centrelor militare județene ordonanța de urgență prevede obligația Ministerului Apărării Naționale ca în 60 de zile să vină cu un proiect de act normativ, tot cu putere de lege, de modificare a legislației specifice, astfel încât de la 1 ianuarie 2027 aceste centre militare județene să fie finanțate din bugetul Ministerului Apărării Naționale.
