9.3 C
Slatina
miercuri,25 februarie,2026

Ultimele Articole

Senat. Proiectul privind acordarea de despăgubiri ca urmare a unui dezastru – amânat în Comisia de administrație

- Advertisement -

Comisia pentru administrație publică a Senatului a luat în dezbatere, marți, proiectul PSD care prevede acordarea de despăgubiri materiale, în termen de 90 de zile, pentru persoanele care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru, decizia fiind însă amânată pentru două săptămâni.

La ședință au fost prezenți și unii dintre locatarii din blocul din Cartierul Rahova distrus în octombrie anul trecut într-o explozie cauzată de o scurgere de gaze.

Potrivit proiectului, cetățenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru sau ale unui conflict armat ori ca urmare a executării intervenției de către serviciile de urgență au dreptul, pe lângă ajutoare de urgență, și la despăgubiri care să acopere valoarea reală, la zi, conform prețului pieții, a pierderii suferite, acordate în maxim 90 de zile de la data producerii incidentului.

Actul normativ propus prevede și ca primăria să aibă obligația să reconstruiască și să readucă imobilul la starea inițială în termen de maxim un an, inclusiv în ceea ce privește racordarea la utilități, păgubiții urmând să își păstreze statutul avut inițial, de proprietari sau de chiriași, după caz, iar, până la finalizarea lucrărilor, să suporte financiar toate cheltuielile de cazare a persoanelor afectate în condiții cel puțin similare.

În cazul în care primăria nu dispune de fondurile necesare, Guvernul va fi obligat să asigure, în cel mai scurt timp posibil, toate sumele necesare din fondul de urgență, urmând ca, acolo unde este posibil, să recupereze aceste sume de la persoanele sau instituțiile, companiile care, în urma anchetei autorităților, se dovedesc vinovate pentru tragedie, mai prevede proiectul.

Deputatul PSD Natalia Intotero, unul dintre inițiatorii proiectului, a declarat că, dacă există bunăvoință, proiectul poate fi adoptat de Parlament în două – trei luni.

‘Așa cum sunt și alte proiecte, din partea Guvernului în special, care vin în procedură de urgență și se trec în două – trei săptămâni, eu cred că și acest proiect de lege, dacă există bunăvoință, poate fi trecut în două – trei luni. Acum, desigur, foarte mulți dintre colegi categoric se gândesc la impactul bugetar. Nu putem să trecem în bugetul pe anul 2026 să preîntâmpinăm eventuale întâmplări nefericite care ar putea să fie, dar pentru aceasta este fondul de rezervă. Și dacă aici legea vine amendată și cu sancțiuni pentru cei care au atribuții pe partea de monitorizare, de verificare, eu cred că astfel de tragedii pot fi și preîntâmpinate. Ceea ce este foarte important este ca statul român să înțeleagă că, indiferent de dificultățile financiare, atunci când oamenii trec prin astfel de necazuri și nu vin vina lor statul român trebuie să intervină’, a subliniat Intotero.

Potrivit acesteia, asigurarea obligatorie nu prea vine în sprijinul cetățenilor.

‘Toți colegii parlamentari care au expertiză pe domeniul financiar-economic pot să vină să aducă îmbunătățiri’, a mai transmis Natalia Intotero.

Unul dintre locatarii blocului din Rahova, Petrică Bulmagă, a declarat că, la patru luni de la explozie, nu s-a putut intra încă în apartamente: ‘Toată lumea spune că nu există cadru legal’.

‘Trebuie să plecăm de la premisa că noi nu am greșit cu nimic și statul român astăzi se află în imposibilitatea de a pune ceva în mișcare, pentru că nu există cadrul legal. Or noi asta cerem: să modifice, să facă în așa fel sau să aprobe aceste modificări ca oricine s-ar afla pe viitor în situația în care suntem noi statul și autoritățile să aibă cadrul legal să poată interveni. Suntem la patru luni de zile, nu am intrat încă în casă, nu s-a întâmplat absolut nimic pentru că toată lumea spune că nu există cadru legal. Nu mi se pare normal ca legiuitorul țării să nu prevadă în legislație și o asemenea situație’, a spus Bulmagă.

El a spus că singurul ajutor pe care îl au locatarii blocului este de la Primăria Municipiului București cu plata chiriilor, momentan. ‘Dar, previziuni pentru viitor, cine intervine, cine plătește, cât timp, nu există așa ceva’, a explicat bărbatul.

Propunerea legislativă completează și modifică articolul 18 din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă. El se află în procedură de urgență și comisiile pentru administrație publică și pentru apărare națională au fost sesizate cu raport. Senatul este primă Cameră sesizată, Camera Deputaților este decizională.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți