2 C
Slatina
luni,2 martie,2026

Ultimele Articole

Polițiștii din Olt, din nou în misiune pe DN 6, în cadrul unei acțiuni în sistem „Releu”

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară luni, 2 martie 2026, o acțiune preventivă pe Drumul Național 6 – European 70, un sector de drum intens circulat, unde se înregistrează un risc crescut de evenimente rutiere, în special ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.

Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că activitățile oamenilor legii se desfășoară în sistem „Releu”, pe tronsoanele de drum aflate în competența structurilor rutiere teritoriale, obiectivul principal fiind diminuarea riscului rutier și creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.

„Pentru depistarea și sancționarea abaterilor de la normele rutiere, polițiștii utilizează aparate de măsurare a vitezei, precum și dispozitive pentru testarea conducătorilor auto cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive. De asemenea, conducătorii auto opriți în trafic sunt informați cu privire la importanța adoptării unui comportament preventiv și responsabil la volan, fiind desfășurate activități cu caracter educativ. Polițiștii rutieri reamintesc faptul că respectarea regulilor de circulație reprezintă un factor esențial în prevenirea accidentelor rutiere și în protejarea vieții”, a spus reprezentantul Poliției Olt.

Sursa citată mai arată că la misiunea polițiștilor din Olt participă și reprezentanți ai Registrului Auto Român Olt, care efectuează verificări tehnice în trafic, în vederea identificării defecțiunilor ce pot afecta siguranța circulației, în special în contextul condițiilor specifice sezonului rece.

Sursă foto principală: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți