Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) consideră că reducerea accizelor și a TVA la carburanți poate stopa o criză economică majoră și salută decizia Guvernului de a lua măsuri concrete pentru reducerea prețului carburanților.
Potrivit unui comunicat, transportatorii arată că la motorină s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale prețurilor, ceea ce înseamnă o creștere accelerată a costului vieții, în România, situație insuportabilă pentru cele mai multe firme și pentru cei mai mulți români.
‘Îi amintim premierului că măsurile trebuie să fie luate în cel mai scurt timp și pe o perioadă suficient de lungă, pentru a nu se arunca România într-o criză economică mai gravă decât cea din 2009-2010. Scumpirea carburanților nu înseamnă doar creșterea costurilor pentru transportatori, ci înseamnă scumpirea tuturor produselor și serviciilor, scăderea nivelului de trai, creșterea infracționalității, falimente în lanț și un val de șomaj, iar toate acestea nu vor aduce niciodată colectarea mai multor bani la bugetul de stat, ci doar distrugere economică și socială. Premierul ar trebui să țină cont de calculele făcute de toți economiștii și de soluția simplă care a fost dată Guvernului: doar prin scăderea accizelor și a TVA la carburanți se poate stopa această criză’, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, citat în comunicat.
Transportatorii consideră, de asemenea, că prim-ministrul nu are toate informațiile cu privire la prețul actual al carburanților.
‘Presupunem că premierul Ilie Bolojan nu este suficient de bine informat în legătură cu situația prețului actual al carburanților. Un calcul simplu arată că motorina ar costa 4,6 lei, dar se adaugă acciza majorată de la 1 ianuarie, la care se adaugă TVA crescut la 21% și taxa de drum, astfel încât rezultă prețul actual, care a depășit 10 lei pe litru, în unele benzinării, preț din care statul încasează 55%. Nu are legătură cu piețele externe și nici cu importurile, ci cu faptul că statul încasează mai mult de jumătate din costul unui litru de motorină, la fiecare alimentare’, se precizează în comunicatul COTAR.
Potrivit confederației, Guvernul trebuie să înțeleagă situația în care se află acum România și mai ales faptul că o criză economică majoră nu va mai putea fi stopată.
COTAR susține că, având în vedere și redeschiderea producției la rafinăria Petromidia, Guvernul ar putea interveni cu măsuri simple și eficiente, ‘pentru a salva România de la prăbușire economică pe termen lung’.
