Ministerul Dezvoltării are în derulare în ţară 15.600 de obiective de investiţii, continuarea lor fiind asigurată de bugetul din acest an dar în actualul context financiar trebuie prioritizate cele finanţate prin PNRR, a declarat marţi, la Caracal, ministrul Cseke Attila.
„Să ştiţi că la Ministerul Dezvoltării avem în curs de derulare 15.600 de obiective de investiţii peste tot în ţară. Dacă facem o medie acestor investiţii, ar însemna că fiecare unitate administrativ-teritorială are câte cinci investiţii, pentru că sunt 3.328 de UAT-uri. Sigur, unele au mai multe, altele mai puţine, dar şi într-un context financiar greu în care suntem, pe care îl cunoaştem cu toţii, bugetul de anul acesta asigură continuarea acestor investiţii şi ceea ce trebuie prioritizat este şi ceea ce avem astăzi în Caracal, creşa care e finanţată din programul prin finanţare PNRR, este să ne axăm pe finanţările PNRR, pentru că ele se termină, în trei-patru luni de zile noi trebuie să finalizăm aceste lucrări”, a spus ministrul.
Cseke Attila a menţionat printre investiţiile prioritare cele privind construirea de creşe şi a menţionat că în judeţul Olt este prevăzută construirea a încă două creşe în afara celei din Caracal, respectiv una la Slatina, cu 110 locuri şi una la Balş, cu 40 de locuri.
„Tot ceea ce putem absorbi din fonduri europene este un câştig pentru ţară şi evident pentru comunităţile locale, fiecare dintre ele. Şi eu cred că o asemenea investiţie şi programul guvernamental de construire creşe este şi un semnal crezului, dacă vreţi, pe care îl avem şi anume acela că aici acasă vrem să trăim, vrem să ne creionăm infrastructura pe care o merităm”, a adăugat Cseke Attila.
Programul guvernamental de construire creşe „Sfânta Ana”, prin care a fost realizată şi creşa inaugurată marţi la Caracal, urmăreşte, potrivit ministrului Dezvoltării, să ajute familiile tinere, iar după finalizarea creşelor acestea sunt predate, având toate dotările şi echipamentele necesare, autorităţilor locale. Totodată, cheltuielile de funcţionare, salarii, cu bunuri şi servicii, vor fi suportate de Ministerul Educaţiei.
Pentru creşa din Caracal au fost alocate 25 de posturi, personalul urmând să fie angajat până la 1 septembrie, când vor fi primiţi copii şi începe efectiv activitatea.
„Deci statul român nu mai construieşte, statul român asigură şi posturile necesare pentru funcţionalitatea creşei şi asigură statul român şi cheltuielile de funcţionare, astfel încât să nu coste mai mult comunităţile locale. Este un program, din acest punct de vedere, complex şi eu cred că acest lucru ne va ajuta în ceea ce trebuie să fim în continuare şi anume aceea de a sprijini familia şi de a sprijini familiile tinere, copilaşii şi să reuşim la un moment dat să oprim această scădere a natalităţii pe care o avem şi despre care trebuie să vorbim în mod sincer şi direct”, a mai declarat ministrul Dezvoltării.
Potrivit viceprimarului municipiului Caracal, noua creşă era necesară având în vedere că în prezent în oraş creşele asigură numai 120 de locuri.
