- Advertisement -
Consiliul Județean Olt, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, în parteneriat cu autoritățile administrației publice locale, organizează o serie de patru spectacole folclorice de excepție, susținute de Ansamblul Folcloric „Doina Oltului”, din municipiul Slatina, cu prilejul Sărbătorilor Pascale.
Evenimentele cultural artistice își propun promovarea tradițiilor autentice românești și valorificarea patrimoniului cultural imaterial. Organizatorii din comunele Dăneasa, Vădastra, Topana și Izvoarele îi invită astfel pe toți locuitorii comunităților locale și din împrejurimi să participe în număr cât mai mare la spectacolele extraordinare cu artiști de seamă dedicate lor, de Paște.
La Dăneasa va fi spectacolul „Joc și Cântec de Paște”, în a doua zi de Paște, 13 aprilie 2026, și va începe la ora 14:30, locația de desfășurare fiind Stadionul Comunal. Orchestrația este asigurată de dirijorul Cristian Dumitru și orchestra „Doina Oltului”, iar coregrafia semnată de Nichita Dragomira și Florentina Anghel. Pe scenă vor evolua artiștii Dorina Mete, Carmen Budulan, Daniel Roșoga, Neta Soare, Andreea Dinu și Ana Burciu.
„Cântec și Sărbătoare de Paște” este evenimentul de la Vădastra, data desfășurării fiind tot ziua de 13 aprilie, cu începere de la ora 16:00, ca și locație fiind tot Stadionul Comunal. Dirijorul Cristian Dumitru și orchestra „Doina Oltului” asigură orchestrația, coregrafii fiind tot Nichita Dragomira și Florentina Anghel. Dorina Mete, Carmen Budulan, Constantin Ștefan și Georgiana Țundrea sunt soliștii vocali ce vor cânta la sărbătoarea din comuna situată în sudul județului Olt.
Spectacolul „Tradiții și Cântec de Paște” va fi în comuna Topana, în prima zi și a doua zi de Paște, respectiv 12 și 13 aprilie 2026, ora de începere fiind 15:00, platoul din zona Primăriei fiind locul de desfășurare. De orchestrație se ocupă Secția Arte și Meșteșuguri a CJCA Olt, pe scenă evoluând Marinela Dobrițoiu, Constantin Ștefan, Mădălina Deaconu și Sorina Dinu.
„Cântec și Tradiții de Paște” este titulatura spectacolului de la Izvoarele din cea de-a doua zi de Paște, 13 aprilie, cu începere de la ora 16:00. Piața din satul Alimănești este locația în care acesta va avea loc, orchestrația fiind semnată de dirijorul Cristian Dumitru și orchestra „Doina Oltului”. Cătălin Bărbulescu, Sorina Dinu, Ștefania Străjescu, Mădălina Drăgan și Maria Dinu vor fi artiștii ce vor cânta pe scenă pentru publicul din comună, dar și din localitățile învecinate.
Intrarea este gratuită la toate cele patru evenimente artistice.
- Advertisement -




