Primăria Slatina organizează anul acesta o nouă ediţie a Olimpiadei Liceelor, o competiţie cu probe sportive, artistice şi de voluntariat între liceele din municipiul Slatina, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe agenda şedinţei de joi a Consiliului Local Slatina.
Potrivit informaţiilor prezentate în proiect, Olimpiada Liceelor va fi organizată în perioada iunie-septembrie, iar la probele competiţionale se pot înscrie elevii claselor a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a de la liceele din Slatina.
„Programul ‘Olimpiada Liceelor’ are ca obiectiv principal identificarea, încurajarea şi susţinerea elevilor cu potenţial ridicat de performanţă din unităţile de învăţământ liceal din municipiul Slatina. ‘Olimpiada Liceelor’ este o competiţie interliceală care are ca scop principal stimularea implicării elevilor în activităţi extraşcolare, promovarea performanţei, dar şi susţinerea unităţilor de învăţământ liceal prin acordarea unor sume simbolice pentru diverse nevoi specifice”, se arată în proiect.
Competiţia între licee se va desfăşura pe trei secţiuni, la cea sportivă urmând să aibă loc întreceri de fotbal (băieţi), handbal (fete), tenis de masă (băieţi), tenis de masă (fete), baschet (băieţi), volei (fete), cros (mixt- masculin şi feminin, cadre didactice şi elevi).
La secţiunea artistică vor fi organizate concursuri de miss, mister, interpretare muzicală, dans, desen Graffiti şi majorete.
„Secţiunea voluntariat constă în implicarea elevilor în orice fel de acţiune umanitară, de ecologizare, de protecţia mediului etc. Acţiunile menţionate anterior nu au caracter limitativ şi se vor desfăşura în mod obligatoriu în municipiul Slatina”, se arată în document.
Căştigătorii primelor trei locuri vor primi premii în bani, între 100 şi 300 de lei pentru fiecare membru al echipei de pe podium.
