Ajutorul de stat se acorda sub forma de rambursare a unei cote procentuale din costul primelor de asigurare platite de catre producatorii agricoli: 70% pentru politele care prevad acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale; 50% pentru politele care prevad acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, sau a pierderilor cauzate de boli ale animalelor ori ale plantelor sau de infestari parazitare. Beneficiarii ajutorului de stat sunt intreprinderile mici si mijlocii care desfasoara activitate in domeniul productiei agricole primare. Cererile se depun insotite de centralizatoarele politelor de asigurare; dovada cont activ trezorerie; declaratia pe propria raspundere cu privire la incadrarea beneficiarului in una dintre categoriile: microintreprindere sau intreprindere mica ori mijlocie; certificatul de inregistrare continand numarul de ordine din Registrul Comertului si codul unic de inregistrare atribuit de Ministerul Finantelor Publice; politele de asigurare incheiate pentru culturile agricole, documentele de plata a primelor de asigurare aferente acestora; documentul din care sa reiasa ca obiectul de activitate il constituie exploatarea terenurilor agricole; copia cererii unice de plata pe suprafata pentru anul respectiv, inregistrata la APIA, din care rezulta structura culturilor agricole.