0.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Doi răniți într-un accident produs pe DJ 677, între Salcia și Pleșoiu. Trei vehicule implicate, trafic blocat

- Advertisement -

Circulația rutieră a fost blocată luni, 27 mai, după ce în jurul orei 13:45, pe Drumul Județean 677, între satul Salcia al comunei Slătioara și comuna Pleșoiu, s-a produs un accident. Trei autoturisme au fost implicate, iar din primele date ar fi vorba de două persoane rănite, o femeie de 66 de ani și un băiat de 12 ani.

Sursă foto: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

„În aceste momente, traficul rutier pe Drumul Județean 677 este blocat, pe ambele sensuri de deplasare, între localitățile Salcia și Pleșoiu, ca urmare a producerii unui eveniment rutier în care ar fi fost implicate trei autoturisme. Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea accidentului, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autocamion condus de un tânăr de 33 de ani, din comuna Nicolae Titulescu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de către un bărbat de 66 de ani, din comuna Strejești, care ar fi ricoșat într-un alt autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din comuna Pleșoiu. În urma evenimentului rutier, o femeie de 66 de ani și un minor de 12 ani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani, din comuna Strejești, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a spus reprezentantul IPJ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți