‘A fi sau a nu fi’ a fost dilema boicotului la români, un demers nou intrat în viețile noastre și copiat de prin vecini, dar care a captat imaginația și energiile colective.
Jandarmi la Unirii, jandarmi la Universitate, jandarmi la Română. Pe fiecare trotuar câte doi-trei, zgribuliți din cauza frigului pătrunzător. -6 grade arăta termometrul dimineață. ‘Bună ziua, se întâmplă ceva special astăzi, de ce sunteți atât de mulți jandarmi pe stradă’, întreb deloc informat doi tineri îmbrăcați mult prea subțire pentru temperatura resimțită. Unul evită să-mi răspundă, pesemne pentru că era în timpul serviciului și își schimbă privirea. Cu o oarecare ezitare, celălalt mă pune scurt la punct cu a doua informației a zilei: ‘Posibil, proteste’. ‘Ah, mulțumesc!’. Deci nu e doar boicot, mai sunt și proteste.
În față la fostul Inter sunt două autospeciale, jandarmii care sunt mobilizați pentru zona respectivă se uită cu jind la cojocul meu. Au doar echipament special și niște veste pe ei. Îi compătimesc. Bine că măcar a ieșit soarele. Îmi propun să încep periplul prin supermarketuri din zona ‘bogaților’, de pe Dorobanți, și abia apoi să văd cum se comportă mahalaua pusă față în față cu boicotul.
În Carrefour-ul de pe Dorobanți e puțină lume. Nu știu însă dacă nu e o obșnuință pentru zilele de luni. Sunt fix nouă oameni în tot magazinul, dar vânzoleala e mare. Mai bine de 20 de angajați așază produse pe raft, dau cu mătura, șterg praful, parcă așteaptă o vizită care întârzie să apară. Parcă se pregătesc de primăvară, în ciuda faptului că abia vine iarna. Și dacă ai fi orb, nu ai avea cum să nu vezi reducerile din magazine. Pentru că au fost montate marcaje speciale la raft astfel încât să te lovești de ele. În primă fază, cele mai multe mi s-au părut la bere. ‘E normal, cine bea bere iarna?’, aud o voce venită din interior. ‘În plus, ca să ne menținem pe primul loc la consumul de alcool, cu cei aproape 17 litri per capita, e nevoie să consumăm serios, nu ne jucăm cu bere’.
Atenția îmi e atrasă repede de trei bătrâni care se înghesuie în jurul unei vitrine frigorifice descoperite, umplută aproape de refuz cu cărnuri, șunci, pui, mezeluri. Dacă Ali Baba ar fi fost vreun gurmand, așa mă gândesc că ar fi trebuit să arate toată peștera lui. ‘Reduceri de până la 50%. Stoc limitat’, scrie pe lada care parcă cere vârf. Și o angajată se prezintă imediat cu un cărucior cu alte cărnuri, vrând parcă să arate că este marfă din plin pentru toată lumea. ‘Gata, nu mai pune, gata, nu mai pune, nu vezi că e plină? Să se vândă din ele și după aia facem din nou plinul’, o pune la punct un șef de raion, cel mai probabil. Bătrânii caută, scormonesc, ‘pui nu mai au’, uite o tăviță cu ficăței, merg și niște mezeluri cu o reducere mai mică. Fiecare are câte un coș în care se vede doar carne și produse din carne. Angajata care venise să pună moț vitrinei, întoarsă din drum de șef, nu mai are scăpare. Un domn scoate doi pui direct din căruciorul ei și îi pune în propriul coș. Îndrăznesc și celelalte două doamne în etate. Fiecare a mai pus câte ceva.
Una dintre bătrâne postate lângă cutia cu bunătăți la preț mic este dispusă să vorbească, îmi spune chiar că mă cunoaște. Ridic neștiutor și stingher din umeri. E pensionară, bine îmbrăcată, cu un cojoc care să o apere de gerul de afară și cu o căciulă de blană. Aș putea spune că e cochetă.
‘Aici în colțul ăsta mereu au fost reduceri, dar în niciun caz atât de multe ca astăzi. Sunt prețuri bune, cu 30-40, chiar și 50% mai mici’, spune doamna. Are coșul plin de cumpărături, toate de la reduceri, doi pui, cârnați, ficăței de pui, mezeluri. Poate să îndestuleze lejer o săptămână și jumătate o singură persoană. Nu avea în plan să cumpere atât, ‘dar nu știu, poate că nu mai vin atât de des’. Refuză să vorbească despre politică și să dea exemple concrete. Vorbește la modul general: ‘Prețurile sunt foarte mari în general, să știți. Și pentru un om care a muncit zeci de ani și are o pensie de 2-3.000 de lei e foarte greu. În același timp, cei din conducere au…’
Discuția e întreruptă de un paznic care mă abordează sfios: ‘Bună ziua, să trăiți, mi s-a spus să vin să vă transmit că nu aveți voie să faceți poze în magazin, că ați fost văzut pe camere’. Mă prezint, aș fi vrut să salut și spre camera, dar nu am văzut niciun bec aprins. Îi spun că sunt ziarist și sunt în documentare, că mă îndoiesc că nu aș avea voie să fac poze într-un spațiu public, dar promit să nu-i fac greutăți și că nu voi mai folosi camera telefonului.
Al doilea magazin pe care decid să-l vizitez e Auchan-ul de la subsolul magazinului Obor. La intrare te întâmpină două ‘capre’ pe care sunt afișate prețuri parcă în straie de sărbătoare. ‘Electrocutăm prețurile. Price mania’, stă scris cu litere mari lângă un fulger pe afișul campaniei care anunță reduceri de 39% la cașcaval, 30-35% la vin și 37% la sosuri pentru paste și hârtie igienică.
‘Și totuși, dacă reducerile astea sunt reale, oare cât o fi adaosul în mod normal?’, mă întreabă pe mine un domn de vreo 50 și un pic de ani, de parcă aș ști cu ce se mănâncă marketingul. Nu vrea să știe despre politică, boicotul îl bagă în această oală care îi ‘miroase urât’. Dar nu înțelege mecanismul existenței marilor lanțuri de magazine. ‘Eu nu aveam nimic de cumpărat, dar am venit special ca o formă de protest, ca un boicot la boicot. Pentru că mi se pare că este pur politică această mișcare. Și nu cred că este o soluție. Ba dimpotrivă, consider că ar putea fi dezavantajat producătorul român, care își vinde și el marfa în supermarketuri’, spune un bărbat cam de aceeași vârstă, implicat mai mult în viața politică a țării.
Până să intru în magazin întreb și un tânăr care abia căra două sacoșe mari de cumpărături, ce părere are despre boicotul la români. ‘Nu cred că va reuși această acțiune și asta pentru că în primul rând noi ca popor suntem foarte dezbinați. Nu va avea șanse de reușită, așa cum a avut în Croația sau Serbia. Eu am o părere bună despre o astfel de inițiativă, dar nu știam că astăzi este ziua cu boicotul. Nu am observat că ar fi reduceri mai mari decât de obicei, dar acum, că văd afișul, așa e, probabil că este special concepută pentru a contracara această acțiune. Eu am venit la supermarket pentru că anumite produse nu le pot cumpăra din piață. Dar, spre exemplu, eu nu cumpăr legume din supermarket’, explică tânărul bucătar de 26 de ani.
În magazin, puțină lume. Așa o fi luni, cum zice o doamnă în etate cu un pachet de pulpe de pui în coș și cu mască de protecție la gură, mai puțin nas. ‘Am auzit de boicotul ăsta și de aia am și coborât, să văd dacă au ceva reduceri sau nu. Și am găsit destule. Nu știu dacă e neapărat mai puțină lume decât de obicei sau nu. Eu stau chiar aici în bloc și de obicei la sfârșitul săptămânii e mai multă lume, dar astăzi văd că e mai puțină. Nu pot să îmi dau seama dacă va reuși acest boicot’, spune femeia.
Nu se știe dacă va boicotul va reuși cu adevărat, dar reduceri de prețuri sunt la tot pasul. Unui domn pensionar venit cu soția la cumpărături, mai hâtru de felul lui, nu îi ies socotelile, în ciuda adunării făcute de consoartă: ‘Păi îți zic eu, 20% reducere mai avem la carne, la pulpe și apoi la cârnați, 33’. ‘Da, sigur, o să ajungem să avem reducere de 100%. Nici nu o să mai dăm bani la casă dacă mai cumpărăm ceva, depășim 100% și ne dau ei nouă bani’, răspunde soțul mai puțin entuziasmat, dar plin de umor.
Pe latura dinspre hala veche a magazinului Obor, aceeași lume pestriță, aceiași ‘producători locali’. Producători de țepe, evident. Aici ‘supermarketul’ are întotdeauna reduceri: 4 cârpe de bucătărie la 5 lei, ‘țigări, țigări, țigăăări’ din Turcia, Bulgaria sau Ucraina, de contrabandă, bineînțeles, cu 5-8-10 lei mai ieftine decât decât la magazine. Business mare în continuare. Chiar și telefoane la sacoșă găsești. ‘Hai, zi, cât dai pe el!’. ‘Păi nu dau eu preț pe marfa ta, frățioare, zi tu un preț!’. Totul se negociază.
‘Ajutați-mă, că e greu fără vedere! Dumnezeu să vă ajute’, se aude un amărât al sorții. ‘Pe noi cine ne ajută?’, îi răspunde un bătrân cu o plasă goală care se îndreaptă spre hala veche.
Un bărbat fără un picior, în scaun cu rotile, e ocolit de oamenii grăbiți din cauza mirosului acru pe care îl răspândește în jur. Cerșește cu agresivitate, se răstește parcă la oamenii care trec insensibili. Roșii rose la 7 lei kilogramul, 4 lei dovleceii, ‘țuchinii’ și castraveții cornișon, lămâile ‘de zeamă’ sunt cu un leu mai ieftine, pe aleea de lângă hala veche, printre tarabele cu chiloți, capoate și treninguri cu scrisuri mari din Turcia. Toate legumele arată dubios de bine, poate din cauza frugului, dar prețul pare mult prea mic ca să nu îți dea ceva de gândit. Există cumpărători, chiar dacă lumea nu se îngrămădește. ‘Merge boss vânzarea astăzi, cu boicotul ăsta?’, încerc să mă adaptez locului. Iar omul din spatele tejghelei e cât se poate de direct: ‘Nu merge, nene, lunea nu crește nici iarba’.
În hala veche de la Obor la fel de puțină lume, aceleași tarabe cu haine ieftine și câteva magazine ale unor producători locali. O vânzătoare șterge de zor un feliator electric de mezeluri. Nu are clienți și se oprește din treabă să-mi spună cum stau lucrurile.
‘Lunea e zi moartă. Așa e în fiecare luni, nu pot să zic că sunt vânzări mai mari, dar să știți că am văzut și eu chiar la mine în cartier, ieri și alaltăieri, că supermarketurile au făcut reduceri. Și destul de mari, ceafa care era la 38 de lei, am văzut-o ieri la 31. O să trec și astăzi să văd ce reduceri au, pentru că a venit un client și mi-a spus că vor fi reduceri mai mari azi. Probabil că le-a intrat frica cu boicotul ăsta’, spune vânzătoarea.
Fac o poză tricolorului din hală și sunt abordat imediat de un paznic, care îmi spune că patronii nu permit fotografiatul. Îi promit că nu mai fac și îl întreb dacă i se pare mai aglomerat decât de obicei. ‘Măi nene, lunea e o zi moartă, oamenii ies mai puțin, bătaia mare în Obor este sâmbătă și duminică’, mă lămurește omul. Mă îndrept spre hala nouă, dar nu o văd. Îmi dau seama însă rapid că e din cauza norului gros de fum de la renumiții mici de Obor. ‘Dacă ești sărac, nu-ți fie frică, omenia te ridică, să fii om e lucru mare’, se aude din boxe. Oamenii stau la terasă, mănâncă mici și beau bere. E încă frig, dar soarele te îmbie să visezi la vară.
În piață la Obor e tristețe mare. Multe tarabe au husele trase. Marfă puțină, mușterii la fel. Îndrăznesc să întreb un piețar cum merge vânzarea și dacă are încredere în boicot. ‘Nu e vânzare deloc. Nu se vede cu ochiul liber? E foarte bine că se face boicotul ăsta, pentru că eu nu-i suport pe ăștia cu magazinele. Eu nu mă duc în magazine decât în de alea mici și doar să-mi iau pâine. În rest, am totul de la mine din curte, chiar și carnea o am din curte’, spune vânzătorul.
În schimb e o coadă de câteva persoane la dozatoarele de lapte ale unui producător local. Prețurile sunt cam aceleași ca în supermarketuri, 20 de lei roșiile cherry, 2 lei legătura de pătrunjel, 15 funia de usturoi, 5 lei morcovul românesc, portocale Grecia 15 lei, mandarinele ‘foarte fff dulci’ 19,90 lei. Liniștea din piață e spartă de o voce stridentă. ‘Să trăiască Georgescu! Vine Georgescu aici în piață lângă noi’, spune entuziasmată o precupeață. Are tricolor deasupra tarabei. Apoi dezvoltă subiectul politic: ‘Da, votez cu el, păi ce să fac? Poate ori veni vremuri mai bune, eu știu? Să fim și noi mai ca lumea’.
Trec prin piața de scule și de fel de fel de nimicuri, în drum spre ultimul supermarket pe care vreau să-l vizitez, Kaufland. Acolo discuția se învârte tot în jurul politicii și a boicotului anunțat. ‘Eu îți zic, e o prostie, supermarketurile au făcut cel mai mare bine țării ăsteia, mai bine decât Guvernul’, spune doct un vânzător vecinului de tarabă. ‘Mă, dacă e așa cum zici tu, te întreb și eu pe tine, că ești negustor: tu de ce ai adaos de maxim 30% și ăia de la supermarketuri au adaos de 300%? Ãsta e binele care îl fac ei?’, primește răspunsul imediat.
La Kaufland întâlnesc un om care lucrează pe stradă, la panouri publicitare: ‘Eu nu cred în boicoturi din astea, nu cred în chestii din astea și vă spun și de ce. Pe ăștia cine i-a lăsat să intre în țară? Ãștia de acum de la putere? Cine a luat șpăgile pentru a se ajunge la monopol? Eu cred că ăștia care sunt numai cu pancarte și cu scandal ar trebui să acționeze mai mult în Parlament, nu să stea doar cu pancarte. Să acționeze în Parlament, că de aia au fost votați’.
Marea campanie de reduceri continuă și aici. ‘Branduri mari la prețuri mici. Săptămânal peste 700 de promoții’, stă scris mare pe o pancartă cât o zi de post. Stânga, dreapta, pe culoarele principale cumpărătorii sunt ademeniți cu ‘oferta’ sau ‘super reduceri’. Cel mai întâlnit semn este ‘%’. 25% la apa minerală, 21% la vinul roze sec, la cașcaval, la fel, 20% la cârnați, 29% la cotletul de porc fără os. Reducere mare și la fleica fără os și fără șorici. Iar sentimentul naționalist îl găsim și la Kaufland: ‘România știe să gătească cu ingrediente de calitate’.
După câteva ore petrecute în supermarketurile din București și în piață, printre producătorii locali, singurul gând care mă încearcă vine dinspre Shakespeare: A fi sau a nu fi. This is the question în privința boicotului. Iar la întrebarea asta pot răspunde eventual doar contabilii marilor lanțuri de magazine. Pentru că lunea, când ‘nu crește nici iarba’, doar ei pot spune dacă au fost sau nu rentabile discounturile văzute și din Anglia.
