20.5 C
Slatina
sâmbătă,19 iulie,2025

Ultimele Articole

Manole: Întârzierea recalculării pensiilor, cauzată și de implementarea CASS pentru pensiile de peste 3.000 lei

- Advertisement -

Întârzierea recalculării pensiilor este cauzată obiectiv și de procesul de implementare în sistem a CASS pentru pensiile de peste 3.000 lei, a declarat, vineri, la o dezbatere organizată de IMM România, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole.

‘Există și un argument obiectiv pentru care se poate accepta o mică întârziere de la termenul asumat. Argumentul obiectiv este că, între timp, Casei de Pensii i-a revenit și tema implementării în sistem a CASS-ului pentru pensiile de peste 3.000 lei. Dar, e un termen asumat acolo de către o instituție și va trebui să-l urmărească și să-l îndeplinească’, a precizat ministrul.

El a mai spus că mulți dintre angajații Caselor de pensii lucrează în condiții improprii.

‘Nu vreau să scuz conducerea, mai ales conducerea anterioară a Casei de Pensii, pentru ca actuala conducere are mai puțin de două luni, dar există condiții de muncă foarte proaste la unele case de pensii și este bine să se știe asta. Tot discursul public despre bugetari are și exemple concrete, relevante și clare de bugetari care poate nu-și fac treaba, dar sunt sute de mii de oameni în sistemul bugetar care muncesc pe bune, care sunt competenți, care sunt serioși și care, uneori, lucrează în condiții improprii. Să știți că pentru acești oameni cu venituri mici sau medii, condițiile vătămătoare chiar există atunci când lucrezi cu dosare de pensii vechi de zeci de ani, cu praf, cu acarieni și cu alte probleme’, a afirmat Manole.

Ministrul a menționat că s-au făcut și abuzuri cu acordarea sporului de condiții vătămătoare.

‘S-au abuzat în niște birouri și au plătit oameni modești, simpli și muncitori care chiar lucrează în genul ăsta de activitate. Mi-a scris un muzeograf, cu toate studiile făcute, cu doctorat, cu totul în specialitate, că n-are un salariu mare și că pentru el condițiile vătămătoare într-un subsol de muzeu chiar există. Și că e frustrat că are doctorat, că are toate studiile în profesie, că lucrează de zeci de ani acolo și că este tratat la grămadă cu foarte mulți despre care se spune că nu-și fac treaba, sunt neserioși, profită și care sunt ca omul gras care stă pe mediul economic slab. Pentru acești oameni există nedreptăți care trebuie reglate’, consideră ministrul Muncii.

Angajații caselor de pensii din țară lucrează, în prezent, la dosarele pensionarilor anticipat care au ajuns la limită de vârstă. Modulul din softul de pensii e funcțional de puțin timp, la mai bine de zece luni de la intrarea în vigoare a noii legi.

IMM România a lansat, vineri, la București, ‘Carta Albă a IMM-urilor din România’, aflată la ediția 23, cea mai amplă analiză a mediului de afaceri românesc.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți