30.4 C
Slatina
marți,22 iulie,2025

Ultimele Articole

Aproximativ 4 milioane de țigarete, confiscate de polițiștii de frontieră

- Advertisement -

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în urma verificării mai multor mijloace de transport, cantitatea totală de aproximativ 3.945.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de peste un milion de euro.

Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră, pe 17 iulie, în jurul orei 01:20, în zona DN 5D, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un camion, condus de un cetățean român, în vârstă de 51 de ani. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport și a remorcii acestuia, polițiștii au descoperit în interiorul acestora mai multe pachete de țigări, fără marcaj fiscal.

În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.930.000 de țigarete (196.500 de pachete), pentru care șoferul în cauză nu a putut prezenta documente de proveniență. Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 5.895.000 de lei, a fost reținută și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției. Șoferul este cercetat penal.

* În data de 18 iulie, în jurul orei 02:00, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Bulgaria, în zona stației de taxare Calafat-Vidin. Autovehiculul era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 54 de ani.

În urma verificării, echipa mixtă a descoperit în interiorul mijlocului de transport 5.720 de țigarete (286 pachete), purtând timbru de acciză Bulgaria, cantitate peste limita admisă de lege și pentru care bărbatul nu poseda documente de proveniență. Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 8.580 de lei, a fost reținută și introdusă în camera de corpuri delicte a instituției, iar cetățeanul bulgar a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei.

* În data de 19 iulie, în jurul orei 00:45, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat, au oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, în zona stației de taxare Calafat-Vidin. Autovehiculul era condus de un cetățean bulgar în vârstă de 34 de ani.

În urma verificării, echipa mixtă a descoperit ascunse în interiorul roții de rezervă și în zona pragurilor 10.200 de țigarete (510 pachete), purtând timbru de acciză Bulgaria, cantitate peste limita admisă de lege și pentru care bărbatul nu poseda documente de proveniență. Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 12.750 de lei, a fost reținută.

* Tot pe 19 iulie, în jurul orei 02:30, în zona DN 5D, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru verificare un autocar, condus de un cetățean turc.

În urma controlului efectuat asupra autocarului, polițiștii au descoperit mai multe pachete de țigări, fără marcaj fiscal. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.900 de țigarete (345 de pachete) care aparțineau unuia dintre pasageri, respectiv unui cetățean român, în vârstă de 45 ani.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de aproximativ 10.350 de lei, a fost a fost reținută.

FOTO: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți