Un număr de 1.703 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19) au fost înregistrate în luna iulie, în creștere cu 232% față de luna iunie, a informat luni Institutul Național de Sănătate Publică.
Un număr de 442 dintre cazurile noi din ultima lună au fost la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare sau o altă reinfectare.
Potrivit sursei citate, s-au raportat șapte decese la persoane cu COVID-19, cinci bărbați și două femei: patru din grupa de vârstă 70 – 79 ani și trei la peste 80 ani, toți având comorbidități asociate.
În luna iulie, au fost efectuate 860 teste RT-PCR și 14.750 teste rapide antigenice, cu 25,5% mai multe decât în luna anterioară. Rata pozitivității a fost de 10,9%, în creștere cu 6,8% față de luna anterioară.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.586.193 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 69.266 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.