Aproape 540 de acțiuni pentru combaterea traficului de droguri, de la începutul anului și până pe 31 iulie, fiind indisponibilizate circa două tone de droguri, informează, duminică, Inspectoratul General al Poliției Române.
‘În perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2025, au fost organizate și desfășurate 538 de acțiuni operative, pe linia combaterii traficului de droguri, pentru a proba activitatea infracțională a 1.681 de persoane cercetate’, transmite IGPR, într-un comunicat remis AGERPRES,
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate și procurorii DIICOT au pus în executare 1.830 de mandate de percheziție domiciliară, fiind reținute 953 de persoane, 639 de persoane arestate preventiv și la domiciliu, iar față de 141 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
Potrivit sursei citate, anul acesta au fost deja indisponibilizate aproape două tone de droguri (930 de kilograme de droguri de mare risc și peste 1.000 de kilograme de droguri de risc), 1.741 de plante de canabis, 39.137 de comprimate, peste 630 de kilograme de masă vegetală verde alcătuită din masa plantelor și masa fragmentelor vegetale ce conțin THC (aproximativ 190 de kilograme de masă verde vegetală uscată).