Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a declarat miercuri, la Brăila, că România este lider european în sectorul avicol, precizând că anul trecut țara noastră a exportat peste 200 de milioane de pui în țări precum Franța, Italia și Anglia.
‘Suntem cea mai puternică forță în sectorul avicol din Uniunea Europeană. Anul trecut am exportat peste 200 de milioane de pui în țări importante, Franța, Italia și Anglia. Așa vrem să facem în continuare și cu sectorul de porc, așa vom face în continuare și cu sectorul de vacă de lapte și vacă de carne. Eu voi merge la Comisia Europeană (…) și vă dau asigurări că voi susține în continuare ca toată reproducția la porc, vită mare – vorbim de vacă de lapte, vacă de carne – să fie subvenționate din fonduri europene, iar peste 4 miliarde de euro din anul 2028 se vor duce direct în zootehnia din România. (…) Singurul motor economic al României este agricultura, zootehnia și industria alimentară. Asta trebuie să înțeleagă toți, de la prim-ministru până la ultimul ministru, că singura șansă pentru România rămâne agricultura’, a declarat Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii a anunțat că, în următorii 2-3 ani, România va implementa programe și unități de procesare în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro, subliniind necesitatea integrării producției vegetale cu zootehnia și procesarea, pentru a evita dependența de materie primă din import.
‘România, în următorii 2-3 ani, va implementa programe și unități de procesare de aproape 2 miliarde de euro. Ce trebuie să facem noi în continuare? Să integrăm vegetalul în zootehnie. Acesta este lucrul cel mai important. Pentru că, dacă nu mergem pe cele trei variere importante – vegetal, zootehnie și procesare – ne trezim peste trei ani cu unități de procesare și facem acele produse cu materie primă din import. Eu nu-mi doresc acest lucru, pentru că, să știți, orice produs care pleacă din România are cea mai bună etichetă, cea mai curată eticheta’, a subliniat Barbu.
Ministrul Barbu a precizat că subvențiile la sprijinul cuplat vor fi condiționate de acum înainte de integrarea producției vegetale cu cea zootehnică, pentru a asigura materia primă necesară unităților de procesare din România.
‘Nu vor mai exista subvenții la sprijinul cuplat, decât dacă integrăm vegetalul cu zootehnia. Nu voi mai accepta niciodată ca multinaționalele să ia sprijin cuplat la lucernă, fără să aibă un singur animal în fermă. Lucrul acesta nu se va mai întâmpla în România’, a declarat Barbu.
Ministrul Agriculturii a reamintit că modificarea Programului Național Strategic a permis sprijinirea sectorului de vacă de lapte aflat în dificultate, prin integrarea plății directe pe unitatea vită mare cu porumbul siloz, ceea ce a dus la creșterea subvenției la această cultură la peste 400 de euro pe hectar.
‘Aceeași politică o vom continua, pentru că materia primă necesară unităților de procesare trebuie asigurată printr-un efort comun’, a subliniat Florin Barbu.