Inspecția Muncii a aplicat amenzi în valoarea de 3,23 milioane de lei pentru încălcarea legislației din domeniul relațiilor de muncă, respectiv sancțiuni de 632.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, informează Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), într-o postare publicată, miercuri, pe pagina de Facebook a instituției.
Sancțiunile au fost aplicate în urma controalelor derulate de către inspectorii de muncă în perioada 4 – 8 august, cu scopul de a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.
Potrivit sursei citate, din totalul celor 1.460 de acțiuni de control efectuate în această perioadă, 849 au fost în domeniul relațiilor de muncă și 611 pentru verificarea aplicării legislației privind sănătătea și securitatea în muncă.
Cu ocazia verificărilor în domeniul relațiilor de muncă au fost identificate 315 persoane care prestau muncă nedeclarată, dintre care 224 doar în județul Cluj, acestea din urmă activând în transportul alternativ pe platformă.
Pentru încălcarea legislației din domeniul relațiilor de muncă au fost aplicate 398 de sancțiuni contravenționale, din care 204 amenzi în valoare de 3.231.400 lei și 258 de avertismente, iar pentru remedierea deficiențelor constatate au fost dispuse 1.184 de măsuri cu termene clare de implementare.
De asemenea, în domeniul securității și sănătății în muncă, în aceeași perioadă, inspectorii de muncă au aplicat 478 de sancțiuni contravenționale, care 123 au fost amenzi în cuantum de 632.200 lei și 355 avertismente. Pentru remedierea neconformităților constatate au fost dispuse 576 de măsuri.
Totodată, au fost oprite cinci echipamente de muncă neconforme (nu aveau apărători de protecție sau avizul ISCIR) care puneau în pericol securitatea și sănătatea lucrătorilor la locul de muncă.