19.5 C
Slatina
joi,28 august,2025

Ultimele Articole

Grindeanu: PSD trebuie să învețe din greșeli. La Congres trebuie să existe anumite clarificări

- Advertisement -

Social-democrații trebuie să învețe din greșeli, să se adapteze la România anului 2025, iar la congresul PSD din toamnă trebuie să existe anumite clarificări, a afirmat miercuri președintele interimat al formațiunii, Sorin Grindeanu.

‘Eu sunt președinte interimar al PSD și acesta este mandatul pe care îl am. (…) De luni începe Parlamentul. O să avem această săptămână cu asumare (…) și după aceea vom intra, evident, în zona de congres a PSD, care e foarte important. PSD, dincolo de bătălia între X și Y, trebuie să facă ceva în mod obligatoriu la acest congres – anumite clarificări, anumite adaptări la transformările pe care România le-a avut în anii aceștia. PSD a fost principala forță politică a țării noastre din ’90 până acum. România s-a schimbat în acești 35 de ani. PSD trebuie să se schimbe. PSD a făcut greșeli. PSD trebuie să învețe din acele greșeli, dar trebuie să se adapteze la vremuri. Și, mai important decât moțiunea câștigătoare la un congres, fiindcă așa e statutul nostru, e să discutăm și să ajungem la o concluzie vis-a-vis de doctrină, de PSD – sigur doctrină social-democrată – de adaptarea PSD la o realitate a României din 2025, fiindcă e absolut necesară această dezbatere internă. Și da, competiția e foarte binevenită’, a explicat Sorin Grindeanu, într-o emisiune la Digi 24.

Potrivit acestuia, de multe ori, în ultimii doi – trei ani, în dorința de a face lucruri, PSD ‘nu a ținut cont și de o realitate fiscală, socială și financiară în România’, situația fiind urmată și de o competiție în interiorul coaliției de guvernare, în urma alegerilor.

‘Foarte mult s-a greșit în ultimul an, când, argumentat poate, s-a venit: ‘dom’le, trebuie să creștem salariile acolo’. Acesta nu e un lucru rău, pe fond. Mie nu îmi place să dau oamenii afară și nu îmi place să reduc, nu mă bucur. Dar poate au fost anumite zone care s-au întins și au fost lăsate să se întindă mai mult decât se permite. Eu asta consider o greșeală. O greșeală a fost și faptul că ne-am complăcut într-un calendar electoral care a durat un an de zile. Un calendar pe care, inițial, la începutul anului 2024, l-am stabilit a fi terminat în septembrie. (…) Și, faptul că timp de un an de zile noi am avut alegeri în România, asta ne-a dus în situația în care (…) nimeni, nici PSD, nici PNL, pe final nici UDMR, nu s-a dus într-o zonă în care să spui ‘nu’. De ce? Zonă electorală. ‘Suntem într-un an electoral’. (…) Am crezut prea mult în cuvântul unor aliați din acea perioadă. (…) Noi am înțeles să fim serioși în actul de guvernare. Nu înțeleg această dorință de a face un spectacol din ceea ce trebuie să faci’, a explicat liderul interimar al social-democraților.

Întrebat dacă va candida la șefia PSD, Sorin Grindeanu a răspuns: ‘O să vedem’.

‘Dar ceea ce îmi doresc este să fie competiție la congres. E bine pentru PSD’, a subliniat el.

Sorin Grindeanu a adăugat că se cunoaște cu Titus Corlățean – posibil contracandidat – de peste 20 de ani.

‘Nu suntem niciunul nou. El a fost ministru în Guvernul Ponta, cred că și pe la Năstase. L-am susținut, la un moment dat, să fie secretar general al PSD. (…) E un coleg cu care, în toți acești ani, am lucrat foarte bine și e foarte bine că va candida. (…) Dincolo de competiție, care e bine să fie, e mai importantă această așezare a PSD ideologic, această reactualizare a PSD la ceea ce înseamnă România anului 2025. (…) Eu nu am rezonat niciodată cu discursul pe care l-a avut PSD în perioada 2016 – 2017, chiar dacă au fost procente destul de însemnate’, a adăugat Grindeanu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți