20.4 C
Slatina
vineri,5 septembrie,2025

Ultimele Articole

Despescu (MAI): Scădere cu 27% a infracționalității în mediul școlar în perioada 2024-2025 față de anul precedent

- Advertisement -

Infracționalitatea în mediul școlar în perioada 2024-2025 a înregistrat un trend descrescător, cu 27%, comparativ cu anul școlar 2023-2024, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Bogdan Despescu, în cadrul unei videoconferințe privind măsurile luate la nivel instituțional în contextul începerii anului școlar.

‘58% din aceste infracțiuni sunt reprezentate de componenta de infracțiuni de loviri și alte violențe, care, și din acest punct de vedere, înregistrează o scădere cu peste 30 de procente. Fac precizarea că, în anul școlar trecut, 91% din faptele pe care le-am înregistrat sunt în incinta unităților de învățământ, cu o creștere de 1%, comparativ cu 2023-2024’, a spus Despescu.

Un număr de infracțiuni cu o pondere importantă din cele sesizate reprezintă infracțiunile de furt, respectiv 8%, însă și aici a fost înregistrată o scădere cu 21% față de anul școlar precedent.

‘Din punctul nostru de vedere, situația arată că sistemul a funcționat în mare parte, bineînțeles, sunt multe de făcut și pentru că vreau să prezentăm cu toții situațiile care nu au funcționat, vreau să vă informez că ne-am fi dorit ca, în conformitate cu Planul Național de Combatere a Violenței Școlare, acele activități ale grupurilor de lucru să fi funcționat într-un număr mai mare’, a afirmat Despescu.

Pentru pregătirea începerii noului an școlar, la nivelul Poliției Române se efectuează o verificare a infrastructurii rutiere în zona unităților de învățământ.

‘De asemenea, o altă acțiune este verificarea mijloacelor de transport școlar. Vrem să ne asigurăm că toți copiii vor fi transportați în condiții de siguranță. Totodată, verificarea operatorilor economici care își desfășoară activitatea în proximitatea unităților de învățământ și obiectivul principal este acela de a ne asigura că nu sunt comercializate anumite produse interzise minorilor. Totodată, verificarea condițiilor de siguranță în unitățile de învățământ din perspectiva Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – obiectiv principal, prevenirea unor incendii’, a mai spus secretarul de stat.

Din punct de vedere preventiv, sub egida campaniei ‘MAI multă grijă, MAI multă siguranță’, vor fi implementate următoarele direcții: prevenirea violenței și a bullying-ului, combaterea infracționalității în mediul online, prevenirea traficului de droguri, educație rutieră, lecții de prim-ajutor și intervenții în caz de urgență, campaniile privind reducerea abandonului școlar și, nu în ultimul rând, activitatea de promovare a carierei în MAI.

Alături de Bogdan Despescu, la videoconferință au participat secretarul de stat Sorin Ion de la Ministerul Educației, Mihaela Barbu de la Direcția Generală de Asistență Medicală din cadrul Ministerului Sănătății, Franciuc Mirela de la Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului, șefii de arme ale structurilor din cadrul MAI.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți