Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.
Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.
Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.
ARAD
În județul Arad, nu există amplasate containere permanente pentru colectarea deșeurilor textile, acestea fiind preluate de la populație prin intermediul campaniilor periodice derulate de autoritățile locale și operatorii de salubritate.
Directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ‘Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor’ Arad, Simona Stan, a declarat, pentru AGERPRES, că există discuții cu primăriile pentru amplasarea unor containere permanente, dar până în prezent colectarea textilelor s-a făcut doar prin campanii periodice.
‘Aceste campanii sunt anunțate din timp, iar operatorii amplasează containere în diferite puncte din localități, unde sunt lăsate timp de câteva zile, pentru ca localnicii să poată arunca deșeurile textile. În Zona I a județului, care cuprinde municipiul Arad și localitățile învecinate, am început colectarea acestor deșeuri înainte de intrarea în vigoare a reglementărilor, respectiv din aprilie 2024. În perioada aprilie – decembrie 2024, doar din Zona I au fost colectate aproximativ 70 de tone. Pentru anul în curs, datele pe județ nu au fost încă centralizate, pentru că mai avem în derulare campanii de colectare’, a precizat Simona Stan.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Arad au precizat că în această perioadă desfășoară acțiuni în tot județul pe mai multe tematici, comisarii verificând și modul în care autoritățile locale gestionează problema deșeurilor textile.
BIHOR
Colectarea separată a deșeurilor textile în Oradea a început în 2018, la inițiativa unei organizații non-profit, fiind extinsă apoi, din 2023, în colaborare cu Primăria Oradea. De anul trecut, deșeurile textile se colectează separat în tot județul.
‘În tot județul Bihor, se colectează deșeurile textile separat. În zona urbană, prin containere amplasate în mai multe locuri unde locuitorii orașelor respective duc deșeurile textile; prin cele 18 centre de depozitare prin aport voluntar pe care le avem până în prezent în județ. În mediul rural se colectează prin campanii de colectare a acestor deșeuri, o dată la trei luni, organizate de operatorii de salubritate. Deci avem trei forme de colectare. Toate deșeurile de la noi, spre deosebire de alte județe, sunt reciclate în totalitate’, a declarat pentru AGERPRES, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Potrivit informațiilor primite de la Primăria Oradea, în municipiul reședință de județ sunt în vigoare, din 2023, două parteneriate: unul cu Asociația Filantropia Oradea (care face și acte caritabile, motiv pentru care o parte din produsele textile sunt donate familiilor nevoiașe), iar celălalt cu o firmă specializată în colectarea separată a deșeurilor textile.
‘La ora actuală sunt 100 de containere amplasate în diverse locuri în Oradea: 50 ale asociației, 50 ale firmei Eurotex, care se află în parteneriat cu o firmă de reciclare din Bulgaria’, a precizat, pentru AGERPRES, consilierul în Direcția Tehnică a Primăriei Oradea, Mihaela Copil.
Containerele sunt amplasate cu titlu gratuit pe spațiile publice pentru colectarea selectivă a deșeurilor textile și personalizate cu sigla municipalității.
Deșeurile textilele se colectează și în cele două puncte de colectare separată din Oradea, aflate pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor. Din 2023, în aceste două puncte de colectare sunt deschise, prin parteneriatul cu RER Vest, și patru containere ale Asociației Filantropia, destinate colectării și donării de haine pentru cazuri sociale și familii vulnerabile.
Președintele Asociației Filantropia, Laurențiu Lazăr, a rememorat, pentru AGERPRES, debutul acestei activități.
‘Noi am început în 2018 acest program de colectare a deșeurilor textile de la populație. În primă fază l-am desfășurat în cadrul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, amplasând 40 de containere în curțile bisericilor din Oradea și din împrejurimi, precum și în Oșorhei și Aleșd. Ulterior, în baza unui protocol cu Primăria Oradea, din anul 2023, am primit aprobare pentru 80 de locații pentru containere amplasate pe spații publice, desigur fără obligații pentru primărie’, a precizat Lazăr.
Deșeurile textile, întreținerea, igiena containerelor sunt operate de un serviciu specializat, al unei societăți comerciale, ai cărei angajați deschid containerele, colectează deșeurile în mașini speciale și sunt sortate.
‘Din această cantitate, ni se pune la dispoziție o parte de articole vestimentare pentru ca să le oferim persoanelor vulnerabile din Bihor. Și avem un număr semnificativ de asemenea persoane care au beneficiat și vor beneficia în continuare de astfel de ajutoare. Restul se valorifică de firmă, reciclator privat, prin sortare, casare sau incinerare’, a precizat preotul Laurențiu Lazăr.
Potrivit informațiilor Primăriei, în anul 2024, în Oradea s-au strâns în total, din cele 100 de puncte de colectare, 535.872 kg de deșeuri textile, care nu au mai ajuns la groapa de gunoi, adică la Depozitul Ecologic de Deșeuri Nepericuloase, gestionat în prezent de o firmă înființată de Municipiul Oradea și Consiliul Județean, SC Ecologic Prest S.A.
Directorul acestei societăți, Casian Popoviciu, a declarat pentru AGERPRES că asemenea containere pentru deșeuri textile există în majoritatea orașelor din județ, completate cu Centrele de aport voluntar (CAV-uri), unde se găsesc containere speciale dedicate separat diverselor deșeuri.
‘Dacă în containerele stradale din orașe, se depun bunuri refolosibile – haine, pantofi și poșete, în CAV – uri se depun alte tipuri de textile care nu se pot refolosi – inclusiv covoare vechi, perdele etc. În mediul rural, operatorii de salubritate au o frecvență trimestrială de colectare a deșeurilor, din poartă-n poartă. Calendarele de colectare se postează ori pe site-urile operatorilor, ori pe site-ul ADI, fie se anunță și prin presă’, a precizat Popoviciu.
De anul trecut, 2024, în urma unei decizii a ADI Ecolect Group Bihor, entitatea care gestionează salubritatea în județ, deșeurile textile sunt colectate trimestrial și de la locuitorii din mediul rural.
În Zona Metropolitană Oradea, RER Vest ridică deșeurile textile de la limita de proprietate, cu condiția să fie depozitate în saci transparenți. Zilele de colectare sunt marcate în calendarele de colectare comunicate din timp localnicilor prin intermediul primăriilor sau postate pe site-ul www.rervest.ro. De asemenea, localnicii din ZMO au la dispoziție și ei cinci centre cu aport voluntar, unde bihorenii arondați pot preda gratuit deșeuri, inclusiv textile.
În acest an, 2025, operatorul de salubritate RER Vest, în asociere cu Retim, colectează deșeurile textile și din județul Alba, din mai multe localități ce acoperă circa două treimi din județ. Potrivit directorului general al RER Vest, Pálhegyi Zoltán, se colectează sub forma campaniilor trimestriale, în paralel cu colectarea deșeurilor voluminoase. ‘Am început anul acesta în Alba și am avut deja două campanii, unde am colectat câteva sute de kilograme, nu zeci de tone cum se întâmplă în Bihor’, a precizat directorul.
Ordonanța de Urgență 92/2001 privind regimul deșeurilor prevede ca obligatorie, începând cu 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile. Până acum, acestea erau colectate împreună cu fracția reziduală.
BISTRIȚA-NÃSÃUD
Locuitorii județului Bistrița-Năsăud vor beneficia, în perioada 22-27 septembrie, de o campanie gratuită de colectare a deșeurilor textile, organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri și operatorul județean de salubritate.
O astfel de campanie s-a derulat, în premieră, în noiembrie anul trecut, pentru a respecta noile norme legislative în privința acestui tip de deșeuri.
Potrivit informațiilor postate pe pagina de socializare a ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, în categoria deșeurilor textile intră articole de îmbrăcăminte uzată, perdele și draperii, resturi de materiale textile, cearșafuri, fețe de pernă, pături etc.
Deșeurile textile vor fi colectate după un program anunțat pentru fiecare localitate, din fața porții sau de pe platformele de colectare din zonele de blocuri.
În afara campaniilor dedicate, aceste deșeuri pot fi predate gratuit, tot timpul anului, prin aport voluntar, la oricare din cele cinci centre de colectare a deșeurilor din județ, situate în localitățile Bistrița, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi și Galații Bistriței.
Prima campanie gratuită de colectare a deșeurilor textile din Bistrița-Năsăud s-a derulat în perioada 4-15 noiembrie 2024, ocazie cu care au fost colectate peste 4.600 de kilograme de deșeuri de acest fel.
BOTOȘANI
Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.
‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.
Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.
BRAȘOV
Primăriile localităților din județul Brașov au termen până la sfârșitul lunii septembrie să se decidă dacă vor să participe la achiziția comună de containere pentru deșeurile textile, care se va derula prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov după această dată.
Directorul ADI ISO Mediu Brașov, Adrian Miria, a precizat, pentru AGERPRES, că primăriile care nu vor transmite un răspuns până la sfârșitul lunii, vor trebui să rezolve această problemă pe cont propriu, cu riscul că vor trebui să plătească prețuri mai mari decât în cazul unei achiziții colective, cu un număr mai mare de produse.
Până în prezent, doar Consiliul Local al Municipiului Brașov a delegat achiziționarea respectivelor containere ADI ISO Mediu.
Conform estimărilor Primăriei Brașov, în municipiul reședință este nevoie de 30 de astfel de containere, iar condiția esențială pe care trebuie să le îndeplinească este ca hainele introduse în acestea să nu mai poată fi scoase decât de operatorul care le va ridica.
Fiecare primărie trebuie să suporte costurile acestor containere din bugetul propriu, iar primăriile cu mai puține fonduri ar putea să fie nevoite să recupereze banii printr-o taxă suplimentară impusă populației la factura de salubritate.
Costurile unui astfel de container încep de la 4000 de lei, fără sisteme de securizare avansate.
Toate municipiile, orașele și comunele din județul Brașov sunt membri în ADI ISO Mediu, alături de Consiliul Județean Brașov.
În prezent, activitatea de reciclare a textilelor/hainelor a revenit unor asociații, care au amplasate astfel de containere ori ridică, la cerere, aceste produse din gospodării.
BUZÃU
În județul Buzău, 80% dintre primării colectează deșeuri textile prin intermediul containerelor, în celelalte localități fiind organizate periodic campanii de strângere a materialelor uzate.
Primăria Buzău colectează separat înainte de intrarea în vigoare a directivei europene, iar prin cele 100 de containere amplasate în tot orașul sunt adunate lunar în jur de 200 de tone de textile și încălțăminte, administrația urmărind în viitor o reciclare pe tipuri de țesături.
Începând cu 1 ianuarie 2025, în România a intrat în vigoare colectarea separată și pentru fracția de deșeuri textile, care, dincolo de a fi o obligație legală ce generează costuri operaționale noi pentru colectare, reprezintă și oportunități de afaceri, dacă materialele sunt colectate în vederea reutilizării sau reciclării textilelor.
La nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ‘Eco Buzău 2009’, înființată în scopul gestionării eficiente a serviciilor de salubritate la nivelul a 85 de de unități administrativ-teritoriale membre, în cea mai mare măsură colectarea deșeurilor textile se face prin intermediul unor containere, sau prin campanii derulate la anumite intervale de timp.
‘80% din cele 85 de primării care sunt membre ADI colectează cu containere deșeurile textile, iar diferența de 20% prin intermediul unor campanii. Din ADI nu fac parte municipiul Buzău și comuna Gălbinași, dar dispun de containere. Dacă nu au avut bani să achiziționeze containere speciale, au amenajat din containerele metalice sau din plastic și au scris pe ele ‘Deșeuri textile’. Toată lumea colectează textile. Chiar dacă se face colectare de textile, din păcate nu ai unde să le reciclezi, sunt foarte puțini reciclatori. (…) Hainele bune sunt împachetate și trimise în alte locuri, spre exemplu Pakistan. Cele rupte, deteriorate, dar nu contaminate, sunt tocate și se fac lavete, iar cele murdare, contaminate se valorifică termic, spre fabricile de ciment’, a declarat pentru AGERPRES, directorul executiv al ADI Eco Buzău, Mircea Sendruc.
Cel mai mare bazin de reciclare din județ este în municipiul Buzău. Primăria orașului a dezvoltat încă din anul 2023, înainte de intrarea în vigoare a directivei europene, un proiect pilot de colectare a deșeurilor provenite din textile, dar și a încălțămintei uzate.
‘Municipiul Buzău a fost printre primele din România care a implementat un sistem de colectare a deșeurilor provenite din textile și încălțăminte, pentru că în paralel preluăm și astfel de obiecte vestimentare în cele peste 100 de containere amplasate pe domeniul public. Inițial am început în 2023 cu un proiect pilot ce a inclus 10 containere în diverse zone ale orașului și iată că în urma unei colaborări cu un agent economic privat, am reușit din anul 2024 să amplasăm pe întreg domeniul public al orașului astfel de containere. Am implementat acest sistem înainte ca municipalitățile să fie obligate să folosească acest sistem de introducere a fracției în colectarea efectuată de către firmele de salubritate’, a precizat pentru AGERPRES, viceprimarul Ionuț Apostu.
Lunar, la nivelul municipiului se strâng aproximativ 200 de tone de deșeuri textile și încălțăminte, pe viitor administrația locală având în plan, colectarea lor pe categorii de țesături, ținând cont de interesul crescut pe care operatorii economici îl au pentru bumbac.
‘Se strâng estimativ în jur de 200 tone de deșeuri din textile în municipiul Buzău, lunar, deșeuri care nu mai merg spre depozitare la groapă. Ce mai mare parte din deșeuri sunt reduse la viață, fiind exportate în diverse țări atât din Asia cât și din Orientul mijlociu. Pentru aceste deșeuri care nu mai merg la depozitare în groapă, nu se mai plătește acea taxă de depozitare și taxa de economie circulară, dincolo de posibilitatea de a reutiliza aceste deșeuri provenite din textile. La acest moment, în funcție de diverse inițiative private, pentru că avem informații că cel puțin unul dintre agenții economici din Buzău va implementa un sistem prin care va recicla efectiv aceste deșeuri textile, separate pe anumite categorii, de exemplu deșeurile din bumbac, și în momentul în va fi implementa acest sistem, să găsim o soluție pentru a face o colectare separată pentru o utilizare cât mai judicioasă în cazul unei reciclări efective, în funcție de calitatea lor și pe anumite categorii de țesături. Bumbacul este foarte solicitat pe piață în cazul unei reciclări, în spiritul economiei circulare’, a subliniat viceprimarul orașului.
Containerele speciale pentru deșeurile textile sunt distinct inscripționate și sunt amplasate lângă sau în apropierea platformelor destinate depozitării deșeurilor din zona de blocuri.