Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că a avut un dialog deschis cu sindicaliștii din Finanțe, care au protestat sâmbătă în fața ministerului de resort, și afirmă că fiecare solicitare va fi analizată temeinic, pentru a vedea câte dintre aspecte pot fi puse în practică.
‘Am transmis colegilor noștri că susțin dialogul deschis și constant, pentru că schimbarea în instituție trebuie făcută în acord cu toate organizațiile – doar așa putem construi coerent, împreună. Înțeleg foarte bine nevoile tuturor, inclusiv dorința de a avea un statut clar. Fiecare solicitare va fi analizată temeinic, pentru a vedea câte dintre aspecte pot fi puse în practică. Unele solicitări nu pot fi satisfăcute imediat, iar unele doleanțe nu pot fi susținute – însă este important să avem acest dialog și să analizăm toate ideile și soluțiile disponibile’, a scris Nazare într-o postare pe Facebook.
Acesta a subliniat că este de acord cu ideea unei normări realiste a muncii, iar un astfel de proces a fost deja demarat la Ministerul Finanțelor, astfel încât să existe o evidență clară a activității fiecărei direcții și a fiecărui angajat. ‘Este o măsură concretă și necesară’, a adăugat el.
De asemenea, Nazare a mulțumit protestatarilor pentru modul responsabil în care și-au exprimat revendicările.
‘Mulțumesc protestatarilor, care au ales să iasă în stradă într-o zi liberă, fără a afecta programul de lucru, ceea ce arată responsabilitate și respect față de cetățeni. Cred cu atât mai mult că prin dialog constant și pași clari putem construi instituții mai eficiente și mai performante’, a mai scris ministrul Finanțelor pe pagina de socializare.
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC a organizată sâmbătă, între orele 12:00 – 14:00, un protest în fața sediului Ministerului Finanțelor, pentru a atrage atenția asupra drepturilor și demnității finanțiștilor și asupra condițiilor de muncă din sistem. O delegație formată din cinci reprezentanți ai sindicatului a fost chemată la discuții cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Acțiunea a vizat promovarea celor 10 revendicări esențiale – ’10 pentru finanțiști’, menite să susțină angajații, funcționarea corectă a instituțiilor financiare și fiscale și informarea corectă a opiniei publice.
Protestul s-a încheiat la ora programată, după discuții cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe care liderul sindical Nicolae-Liviu Toader le-a calificat drept constructive.
‘A fost o discuție constructivă, se întrezărește un dialog și noi am precizat că vrem să fim parte a schimbării și, ca organizație sindicală, vom sprijini toate demersurile ca, pe de o parte, angajații să fie pregătiți, iar, pe de altă parte, să fie recompensați pentru munca pe care o desfășoară’, a transmis liderul sindical.