Volumul ambalajelor returnate de la începutul acestui an a depășit totalul înregistrat pe parcursul întregului an 2024, ceea ce arată că returnarea ambalajelor SGR a devenit o practică uzuală în rândul românilor, a anunțat vineri RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, în primele opt luni ale acestui an românii au returnat aproximativ 3,6 miliarde de ambalaje, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 255.000 de tone de materiale – PET, aluminiu și sticlă.
Conform sursei citate, doar în august au fost colectate 605 milioane de ambalaje, reprezentând aproape 94% din cantitatea pusă pe piață.
‘De la lansarea sistemului în noiembrie 2023 și până în prezent au fost returnate în total aproape 7 miliarde de ambalaje cu garanție, fiind predate către reciclatori aproximativ 500.000 de tone de materiale. Cu o rată de colectare de 81% în primele opt luni ale acestui an, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu’, se mai precizează în comunicat.
RetuRO Sistem Garanție Returnare SA este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR.
Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
RetuRO, administratorul SGR, funcționează cu finanțare exclusiv privată și are rolul de a asigura transparența asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.