10.8 C
Slatina
sâmbătă,18 octombrie,2025

Ultimele Articole

Buzoianu: Primăriile nu au accesat banii pentru plantarea pădurilor urbane. Multe UAT-uri gândesc pe termen scurt

- Advertisement -

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, declară că banii prevăzuți în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru amenajarea pădurilor urbane nu au fost accesați de către administrațiile locale.

Ea a menționat că în PNRR au fost alocate sume pentru plantarea a sute de hectare de păduri urbane, însă unitățile administrativ-teritoriale nu au aplicat pentru aceste proiecte.

‘Am avut banii necesari pentru a planta sute de hectare de păduri urbane și pur și simplu nu au fost accesați, pentru că realitatea este că astăzi extraordinar de multe unități administrativ-teritoriale gândesc mai degrabă pe termen scurt – de profit pe termen scurt. În momentul în care au avut banii necesari să acceseze pentru a împăduri anumite zone, au decis cu toții că zonele respective sunt mai bune să rămână construite. Sau să fie planificate să fie construite. Am avut banii aceștia. Nu au fost pur și simplu cheltuiți’, a spus ea, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

Diana Buzoianu a menționat că sumele respective au fost tăiate din PNRR.

‘Am avut banii necesari în PNRR, au fost făcute call-uri publice și pur și simplu nu au fost accesați banii respectivi, motiv pentru care au fost tăiați de Comisia Europeană, pentru că pur și simplu nu aveam beneficiari care să vină să aplice. Deci, în toată țara s-a considerat că nu există suficient de mult spațiu să plantăm câteva sute de hectare de păduri urbane’, a explicat ea.

În altă ordine de idei, Buzoianu și-a exprimat speranța ca până la jumătatea anului viitor să fie împădurite cele 18.000 de hectare prevăzute în PNRR. De altfel, acest obiectiv a fost revizuit, având în vedere că angajamentele inițiale ale României vizau împădurirea a peste 56.000 de hectare prin PNRR.

‘Eu sper să fie împădurite toate 18.000, pentru că vor fi semnate contracte. Beneficiarii au obligația de a împăduri până la mijlocul anului viitor. Mai există cel puțin un sezon plin de împăduriri anul viitor. România are nevoie de aceste păduri. Beneficiarii respectivi au făcut deja investițiile necesare. Vorbim despre oameni care au făcut fie achizițiile de terenuri, fie de puieți, fie de echipamente. Pentru a-și recupera banii și pentru a putea să obțină subvențiile pe următorii 20 de ani este nevoie să finalizeze împăduririle până la mijlocul anului viitor’, a spus ea.

Buzoianu a subliniat că Ministerul Mediului va monitoriza stadiul proiectelor și va emite notificări în cazul în care va constata că nu se iau măsurile necesare pentru plantarea pădurilor.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți