14.5 C
Slatina
luni,20 octombrie,2025

Ultimele Articole

CURS: Daniel Băluță, primul în opțiunile de vot pentru PMB, urmat de Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu

- Advertisement -

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), ar întruni 25% din voturi, dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Capitalei, fiind urmat de deputatul Cătălin Drulă (USR) și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (PNL), ambii cu 18%, relevă un sondaj CURS dat publicității duminică.

Sondajul a fost realizat în perioada 8 – 17 octombrie, pe un eșantion de 1.072 de respondenți, reprezentativ pentru populația adultă a municipiului București (18 ani și peste). Marja de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.

Conform unui comunicat CURS, Anca Alexandrescu (independentă) este creditată cu 10%, iar Cristian Popescu Piedone (PNRR) cu 9%.

Virgil Alexandru Zidaru (Makaveli) și Mihai Enache (AUR) înregistrează câte 5%, urmați de Vlad Gheorghe (DREPT) și Ana Ciceală (SENS), fiecare cu 3%.

Pentru Consiliul General, USR s-ar afla pe primul loc, cu 22% din voturi, urmat de PSD (21%) și AUR (21%). PNL ar obține 16%, iar Partidul Oamenilor Tineri și S.O.S. România câte 5%, indică cercetarea CURS.

REPER se situează la 4%, iar Partidul Naționalist Reformarea României la 3% .

Mai mult de jumătate dintre respondenți (51%) consideră că în 2026 ar fi momentul potrivit pentru organizarea alegerilor în vederea desemnării unui nou primar general al Capitalei.

‘Întrebați când ar fi momentul potrivit pentru organizarea alegerilor în vederea desemnării unui nou primar general, 51% dintre respondenți consideră că în 2026, deoarece nu sunt bani acum. 28% spun că nu este o prioritate și poate rămâne interimatul, iar 19% doresc organizarea alegerilor cât mai curând posibil’, se explică în comunicat.

Dintre votanții PSD, PNL și USR, 22% consideră că partidele din coaliție ar trebui să propună un candidat comun pentru funcția de primar general, în timp ce 71% se opun acestei idei.

Mai mult de trei sferturi (80%) dintre bucureșteni susțin că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 17% sunt de părere că țara merge într-o direcție bună, mai relevă sondajul CURS.

Totodată, 31% dintre subiecții sondajului consideră că Bucureștiul merge într-o direcție bună, în timp ce 65% spun că lucrurile merg într-o direcție greșită.

Problemele care ar trebui rezolvate cu prioritate de către Primăria Generală sunt, conform cercetării, următoarele: traficul și aglomerația (19%), nivelul de trai (16%), apa caldă și termoficarea (15%), curățenia și salubritatea (14%), poluarea (12%) și sănătatea, spitalele, medicamentele (10%), problemele administrative și fiscale precum impozitele și taxele (6%), starea drumurilor (4%), parcările (2%) și transportul public (1%).

Nicușor Dan are cea mai ridicată rată de imagine pozitivă (37%), dar și o rată ridicată de opinii nefavorabile (60%). El este urmat de Daniel Băluță (31% imagine bună, 65% proastă) și Ciprian Ciucu (26% bună, 67% proastă).

Cristian Popescu – Piedone are 25% imagine bună, în timp ce lideri precum Cătălin Drulă și Sorin Grindeanu sunt evaluați pozitiv de 22% dintre respondenți.

La finalul clasamentului, Diana Șoșoacă (18%) și Stelian Bujduveanu (16%) au nivelurile cele mai reduse de apreciere, indică sondajul CURS.

Conform CURS, sondajul din octombrie 2025 evidențiază un climat urban dominat de nemulțumire și scepticism, atât la nivel național, cât și local. Bucureștenii reclamă probleme persistente de infrastructură, trafic și termoficare, iar scena politică se prezintă fragmentată, fără lideri cu sprijin majoritar. Competiția pentru Primăria Capitalei este deschisă, cu Daniel Băluță ușor în față, urmat de Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu, dar fără un favorit clar. În plan politic, USR, PSD și AUR domină scena locală, în timp ce restul partidelor se situează sub pragul de 10%, mai transmite CURS.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți