7.3 C
Slatina
marți,21 octombrie,2025

Ultimele Articole

Nicușor Dan: Oamenii au văzut în perioada Ceaușescu un plan de țară. România trebuie să dezvolte o viziune economică

- Advertisement -

Comunismul și Nicolae Ceaușescu au făcut foarte mult rău, dar oamenii au văzut în perioada Ceaușescu un plan de țară pe care în toată această tranziție prelungită pe care o trăim nu îl văd, a declarat președintele Nicușor Dan, care a subliniat că, în prezent, pentru a avea un plan de țară România trebuie să-și dezvolte o viziune economică.

Acesta a fost întrebat, luni seară, la Antena 1, cum, comentează rezultatele unui sondaj de opinie realizat de IPSOS-ANTENA, din care reiese, între altele, că 38% dintre români consideră că niciunul din președinții României, dintre cei care și-au încheiat mandatele, nu a fost bun, iar alți 27 % consideră că Nicolae Ceaușescu a fost cel mai bun președinte.

‘Reflectă aceeași neîncredere față de modul în care este administrată România în momentul de față. Niciunul, pentru că oamenii conștientizează că comunismul nu a fost ceva benefic. Și ăsta e un lucru bun, pentru că noi am pornit de la același nivel cu Grecia, cu Belgia, cu Spania, Portugalia, și e evidentă diferență în momentul acesta. Pe de altă parte, Nicolae Ceaușescu, pentru că… bineînțeles că comunismul și Nicolae Ceaușescu au făcut foarte mult rău, dar cred că oamenii au văzut în perioada Ceaușescu un plan de țară pe care în toată această tranziție prelungită pe care o trăim, nu îl văd. Așa citesc eu’, a declarat Nicușor Dan.

Actualul șef al statului a punctat că, în prezent, pentru a avea un plan de țară România trebuie să-și dezvolte o viziune economică, să învețe care sunt zonele în care este competitivă și deci trebuie să vadă care este potențialul său real de dezvoltare, întrebat care ar trebui să fie proiectul național pentru țara noastră.

‘Cel mai important este… Bun, noi suntem într-un context de securitate, da, și atunci trebuie să avem o grijă pentru zona de… suntem lângă un război care se desfășoară într-o țară vecină nouă și trebuie să avem grijă ca lucrul ăsta să nu se întâmple. Și nu se va întâmpla, dar bineînțeles că trebuie să avem grijă pentru asta.Și al doilea lucru, cel mai important pentru oameni, este, bineînțeles, zona economică. România trebuie să-și dezvolte o viziune economică. România trebuie să învețe care sunt zonele în care este competitivă, pentru că nu poți să-ți propui de acum peste 10 ani să produci tot, de la avioane până la microcipuri, îngrășăminte, și, deci, trebuie să vadă care este potențialul său real de dezvoltare’, a declarat Dan.

El a punctat că sunt câteva domenii cu potențial.

‘Și avem câteva, avem formația noastră care vine de zeci de ani, o formație tehnică superioară față de cei în jur, și aici trebuie să dezvoltăm zona de tehnologie, de IT, inteligență artificială, biotehnologii. Aici este ceva unde România trebuie să stimuleze. După care avem o tradiție de industrie extractivă, avem o tradiție de industrie chimică, avem o tradiție pe industria militară pe care, în context, putem să le folosim. Din fericire, vom avea în doi ani gaz la Marea Neagră. Trebuie să știm cum să folosim asta în mod inteligent, deci, bineînțeles că trebuie să fie mai multe strategii sectoriale, dar cea mai importantă este cum facem ca economia României să crească în în anii următori, cum facem ca diplomația noastră să ajute firmele noastre să exporte, deci să reducem deficitul comercial. Asta e principala miză’, a declarat Nicușor Dan.

El a explicat că expunerea sa reprezintă câteva idei.

‘Ce am spus eu sunt niște idei. Ce trebuie făcut, este ca noi să avem niște cifre, niște obiective, în care să spunem, pe domeniul ăsta economic, Produsul Intern Brut pe această zonă va fi atât în 5 ani, în 10 ani, în 15 ani, și în loc să ducem fel de fel de subvenții fără o foarte mare coerență pe tot și pe nimic, să dezvoltăm exact acele zone care în care simțim că avem potențial și asta trebuie să facă o echipă mare ‘, a declarat Dan.

În context, pornind de la orizonturile de timp arătate, el fost întrebat dacă ia în calcul un al doilea mandat de președinte.

‘E devreme, dar în principiu îmi doresc, da, pentru că am înțeles, de când sunt în politică – de 10 ani -, că să faci lucruri în societate necesită timp’, a declarat Nicușor Dan.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți