Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, marți, că reformele din Justiție sunt necesare, trebuie făcute rapid, în deplină transparență și în urma unui dialog real, cu respect față de instituțiile statului, iar dacă premierul Ilie Bolojan va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu și ‘va eșua’ și a doua oară va trebui să suporte consecințele politice ale propriilor decizii.
‘Reformele din Justiție sunt necesare, trebuie făcute rapid, în deplină transparență și în urma unui dialog real, cu respect față de instituțiile statului. Toți actorii politici trebuie să colaboreze și am cerut acest lucru în numele PSD. Din păcate, unii, mânați mai mult de orgoliu și mai puțin de rațiune, vor să facă aceiași pași care, în trecut, au dus la eșec – riscând de această dată un deznodământ și mai grav: respingerea pe fond’, a scris Grindeanu, pe Facebook.
El a adăugat că poate să înțeleagă dorința premierului Ilie Bolojan de a se implica direct în reformele necesare în domeniul Justiției, dar acesta ‘e dator să înțeleagă că nu o mai poate face de unul singur’.
‘Este obligatoriu un dialog real cu toți actorii relevanți în domeniu. Dacă va alege să refuze calea dialogului, va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu și va eșua și a doua oară, premierul Ilie Bolojan va trebui atunci să suporte consecințele politice ale propriilor decizii’, a susținut liderul PSD.