Deszăpezirea Podului Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu va fi efectuată în iarna care urmează de către partea bulgară, iar dacă va fi necesar, circulația vehiculelor ușoare și grele în unele dintre zonele învecinate va fi suspendată, a informat miercuri Instituția Prefectului Giurgiu.
‘În contextul apropierii sezonului rece 2025-2026, autoritățile din Ruse informează că sunt pregătite din punct de vedere logistic pentru a interveni în caz înzăpezire a drumurilor. Un număr de 37 de utilaje, dintre care 20 de mașini combinate cu greble, 6 de deszăpezire și 2 cu rotor și platformă de tractare pentru vehiculele grele avariate, vor fi angajate pentru întreținerea a peste 500 de kilometri din rețeaua rutieră republicană. Autoritățile din Ruse precizează că utilajele mai-sus menționate nu includ echipamentele de deszăpezire ale municipalităților. Municipalitățile din regiunea Ruse au încheiat contracte sau sunt în curs de încheiere de contracte cu companii care furnizează servicii de deszăpezire. De asemenea, până la data de 15 noiembrie 2025 vor fi achiziționate aproximativ 10.000 de tone de material antiderapant de autoritățile din Ruse, Bulgaria’, se arată într-un comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului Giurgiu, în urma unor discuții bilaterale cu partea bulgară.
În ceea ce privește Punctul de Trecere a Frontierei, ‘anul acesta curățarea podului peste Dunăre dintre Ruse și Giurgiu va fi efectuată de partea bulgară’, iar dacă va fi necesar ‘circulația vehiculelor ușoare și grele în unele dintre zonele învecinate va fi suspendată’.
Totodată, au fost implementate măsurile necesare pentru buna circulație a trenurilor de pasageri și de marfă în regiune.
‘Toate aceste măsuri au fost dispuse de către guvernatorul Regiunii Ruse, Dragomir Draganov și de către adjunctul său, Gheorghi Georgiev, pentru a reduce consecințele negative ale sezonului rece asupra populației și pentru a asigura funcționarea normală a infrastructurii în condiții dificile de iarnă ‘, se mai arată în comunicatul de presă.
