NATO este ‘mereu’ pregătită să apere, a declarat, miercuri, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte.
‘Ca alianță defensivă suntem mereu pregătiți să apărăm’, a afirmat Mark Rutte într-o conferință de presă comună cu președintele Nicușor Dan, după întrevederea avută la Palatul Cotroceni.
Înaltul oficial a subliniat unitatea Alianței, spunând că în cazul unui atac ’31 de țări vor veni în apărarea României, așa funcționează NATO’.
‘Aveți armata dumneavoastră, desigur, dar dacă un atac va avea loc de oriunde, fie din Rusia sau de oriunde, un atac asupra NATO sau asupra României, nu vă va ajuta doar Eastern Sentry, nu vă vor apăra doar forțele din prezența înaintată, întreaga NATO va veni să vă salveze, cu flota de F-35, cu trupele terestre la capacitate maximă. Așa funcționează NATO. Ne asigurăm că apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat’, a precizat Rutte.
El a spus că această unitate face NATO ‘de neînfrânt’. ‘De aceea nici nu cred că va încerca cineva să ne înfrângă’, a adăugat Rutte.
Privind retragerea unor trupe americane din România, secretarul general al NATO a comentat: ‘Asemenea lucru este ceva obișnuit. Cred că facem prea mare caz din asta. SUA au o prezență militară mare în Europa, este aici. În acest context, se gândesc mereu cum să își folosească mai bine resursele. Se mai întâmplă ajustări, nu analizați prea mult lucrul acesta. Dacă și când este nevoie, putem suplimenta forțele (aliate – n.r.), inclusiv în România’.
Președintele Nicușor Dan a declarat, cu privire la apărarea pe Flancul estic, că operațiunea Eastern Sentry a NATO presupune ‘mai multe capabilități militare și oameni atunci când este nevoie’.
În acest sens, șeful statului a dat exemplu exercițiul Dacian Fall, care se desfășoară în România și reunește 5.000 de militari aliați. El a vorbit despre o abordare comună cu privire la Flancul estic, ‘pentru că pentru NATO și pentru Europa amenințarea evidentă în momentul ăsta este în Flancul estic’.
