7.7 C
Slatina
sâmbătă,15 noiembrie,2025

Ultimele Articole

Isărescu: Euro nu are cum să mai coboare sub 5 lei. BNR nu a mai intervenit în piață

- Advertisement -

Cursul de schimb euro/leu nu are cum să mai coboare sub 5 lei, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, el menționând că în ultima perioadă banca centrală nu a mai intervenit în piață.

‘Poate e o dorință. Nu are cum să mai coboare. Sub 5 lei nu. Deci am spus că există o perioadă de relativă stabilitate a cursului determinată, pe de o parte, de intrările de capital, ca și intrările de fonduri europene. Eu pot să vă fac o declarație pe care de regulă nu o fac și nu o face nimeni la banca națională. Pot să vă spun că din vară aproape că n-am mai intervenit. Am intervenit de câteva ori și am cumpărat valută ca să menținem această relativă stabilitate. Și ce ne arată faptul că piața valutară este stabilă? Pot să fac un comentariu fără să fiu criticat. Ne arată că piețele, piața monetară internă, piețele externe, piața valutară sunt mulțumite cu actuala combinație de nivel al ratei de dobânzi la lei, nivelul cursului de schimb, mișcările de capitaluri în și afara Uniunii Europene. Nu avem de ce să o tulburăm, piața. Ca să intrăm noi peste ea să îi facem ce? O lăsăm în pace. De ce? Dacă cineva m-ar întreba, în ultimele luni chiar avem un fel de free floating, în sensul că nu intervenim pe piață’, a spus Mugur Isărescu, întrebat de jurnaliști dacă am putea vedea o apreciere a monedei naționale.

De asemenea, întrebat despre posibilitatea reducerii dobânzii de politică monetară, guvernatorul BNR a declarat că în acest moment există un singur element care ar putea fi luat în considerare pentru o eventuală reducere a dobânzii de politică monetară, iar acesta este faptul că ROBOR a coborât sub rata de politică monetară.

‘Inflația este unde este. Dobânzile sunt real negative. Te gândești când ai dobânzi real negative, hai să nu zic substanțiale, dar evidente, 9 și ceva la sută rată a inflației și 6,5% rata de politică monetară. Am tulbura definitiv încrederea piețelor Deci o reducere acum nu ajută pe nimeni. Și o discuție despre reducere nu ajută pe absolut nimeni, dimpotrivă, slăbește încrederea. Nu vom face așa ceva. Nu vom face o asemenea greșeală’, a spus Mugur Isărescu.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, miercuri, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, printr-un comunicat.

De asemenea, CA al BNR a hotărât păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, este, vineri, la 6,29% pe an, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, este 6,44% pe an iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 6,64%.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți