Deputații au adoptat, miercuri, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.147/2024 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, a centrelor de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor, precum și pentru modificarea unor acte normative.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor și a Centrelor de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor. De asemenea, se vizează modificarea Legii nr. 142/2018 privind precursorii de droguri, a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului și a traficului ilicit de droguri (Grupul POMPIDOU) din cadrul Consiliului Europei.
Potrivit proiectului, Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor este organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, aflată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului și în coordonarea prim-ministrului. Agenția se înființează prin preluarea atribuțiilor privind prevenirea consumului ilicit de droguri și de concepție și coordonare, evaluare și monitorizare, la nivel național, a politicilor în domeniul prevenirii consumului ilicit de droguri, a atribuțiilor privind coordonarea asistenței integrate multidisciplinare și intersectoriale în domeniul consumului de droguri ale Agenției Naționale Antidrog, precum și a personalului contractual și patrimoniului aferent din aparatul propriu al acesteia.
Agenția elaborează Strategia națională antidrog și planurile de acțiune aferente și monitorizează implementarea acestor documente, prin intermediul unui comitet interministerial și intersectorial care se constituie prin decizie a prim-ministrului.
Conform unui amendament, comitetul este format din membri permanenți, respectiv reprezentanți ai instituțiilor publice din România care elaborează și implementează politici cu impact național în domeniul drogurilor și al adicțiilor, precum și membri invitați, respectiv reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale cu minim doi ani de vechime și activitate recunoscută în domeniul drogurilor și al adicțiilor, al sănătății mintale sau protecției drepturilor copilului.
Dreptul de vot în cadrul comitetului se exercită în funcție de statutul membrilor, după cum urmează: membrii permanenți au dreptul la un vot pentru fiecare instituție reprezentată; membrii invitați dispun de un singur vot în ansamblu, exprimat printr-un reprezentant desemnat prin regulamentul de organizare și funcționare al comitetului, potrivit unui alt amendament.
Agenția Națională Antidrog se desființează, prin divizare totală, prin preluarea activității, patrimoniului și a personalului contractual aferent, iar polițiștii din cadrul agenției se pun la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în condițiile prevăzute de Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, în vederea numirii într-o funcție corespunzătoare. Agenția Națională Antidrog își îndeplinește atribuțiile legale în domeniu până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede proiectul.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat tacit proiectul de lege în ședința din 17 februarie, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, Camera Deputaților fiind dor decizional.
