Blocul Național Sindical (BNS) susține extinderea protecției salariale în caz de insolvență, considerând că aceasta reprezintă un sprijin real pentru 620.000 de lucrători din sectoarele strategice ale economiei, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a organizației.
‘Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în dezbatere un proiect de OUG care extinde protecția angajaților atunci când angajatorul intră în insolvență. Este o măsură pe care Blocul Național Sindical o susține ferm, mai ales în contextul vulnerabilităților economice actuale și al procedurilor de insolvență care durează, în medie, 415 zile – printre cele mai lungi din UE’, a scris BNS.
În prezent, Fondul de garantare acoperă doar 5 salarii medii brute /5 luni, insuficient pentru domenii unde reorganizările se întind adesea pe mai mult de un an. Proiectul propune extinderea la 12 salarii medii brute /12 luni – o schimbare esențială pentru continuitatea veniturilor, susțin reprezentanții sindicali.
BNS a mai precizat că a susținut activ această modificare, iar în CES a avizat favorabil proiectul.
‘De ce susținem această ordonanță? Protecție reală pentru lucrătorii din sectoarele strategice (energie, transporturi, comunicații, industria de apărare) – domenii care contribuie cu 18% din PIB și asigură 620.000 de locuri de muncă directe; răspunde unui risc major pentru salariați, având în vedere durata mare a procedurilor de insolvență; Fondul de garantare este puternic, cu un excedent de peste 450 milioane lei în 2024 – fără impact asupra bugetului de stat și fără taxe suplimentare; elimină discriminările actuale, oferind un regim tranzitoriu pentru salariații deja despăgubiți în limita a 5 salarii; este în linie cu legislația europeană (Directiva 2008/94/CE)’, a mai scris BNS.
Nu în ultimul rând, măsura consolidează stabilitatea economică, menținând puterea de cumpărare și reducând riscul de efecte în lanț în economie și protejează securitatea economică națională, păstrând forța de muncă înalt calificată în domenii vitale, au mai transmis reprezentanții sindicali pe rețeaua de socializare.
