Un număr de 23 de județe se vor afla, sâmbătă, sub atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei și pe litoral cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 70…80 km/h, iar în zona înaltă de 90….120 km/h, viscolind zăpada depusă.
Până la ora 16:00, Codul galben vizează integral județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Vrancea și Mehedinți și, parțial, Constanța, Tulcea, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău, Bacău, Neamț și Suceava.
Sâmbătă după-amiaza, Codul galben de vânt se va restrânge și va viza județele Mehedinți, Suceava și Botoșani, integral, și, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Hunedoara, Gorj și Caraș Severin, parțial.
Până duminică la ora 2:00, vântul va avea intensificări în nordul Moldovei și în vestul Olteniei cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Meridionali și Orientali vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă.
