Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni seara, că săptămâna viitoare ministrul Finanțelor va trebui să vină în coaliție și să spună cum s-a închis anul din punct de vedere al bugetului de stat pe 2025 și care sunt principalele coordonate pe 2026, iar una dintre propunerile social-democraților va fi să se acționeze pe zona de pensii.
‘Săptămâna viitoare, ministrul Finanțelor va trebui să vină în coaliție și să spună pe de o parte cum s-a închis anul și cum avem închiderea pe 2025 și care sunt principalele coordonate pe 2026 ale bugetului. Iar propunerile PSD vor veni odată cu acești indicatori macroeconomici prezentați de ministrul Finanțelor. Vă dau un exemplu: nu se poate ca în 2026 să nu acționăm deloc pe zona de pensii. Această treabă nu va rămâne așa, că vom face o chestiune de one-off, că vom intra în discuții legate de treaba cu majorarea pensiilor, aceste lucruri trebuie să existe în 2026. Adică sunt lucruri pe care noi în buget le vrem a fi prinse’, a afirmat Sorin Grindeanu, la România TV.
El a adăugat că în acest moment PSD este într-o perioadă de evaluare internă cu privire la participarea în continuare la actuala coaliție de guvernare.
‘Eu n-am trasat linii roșii, nu vreau să spun că, dacă nu se întâmplă un lucru, cum a fost, de exemplu, discuția despre doamna ministru Buzoianu de la Mediu, PSD, dacă nu e schimbată Buzoianu, iese de la guvernare. Dar toate aceste lucruri legate de buget, de anumite decizii pe care le ia sau nu Guvernul, de Mercosur vor cântări atunci când vom decide dacă rămânem sau nu în această coaliție. Fără noi nu poate să existe o majoritate pro-europeană în Parlamentul României. (…) Am anunțat asta de câteva luni bune, că e obligatoriu să existe, odată cu următoarea asumare, în speță cea legată de administrațiile locale și centrale, să existe un pachet pe relansare economică. Nu poți să vii doar cu tăieri, cu disponibilizări, cu lucruri care țin de o parte negativă, dacă pot să o numesc așa, fără să încerci să plusezi prin măsuri economice’, a subliniat liderul social-democraților.
Grindeanu a precizat că în acest moment ‘coaliția scârțâie’, dar nu din cauza premierului, ci din cauza unor partide.
‘Au mai fost discuțiile despre Acordul Mercosur. E lucrul pe care l-am introdus astăzi pe agenda coaliției. Nu poți să iei decizii în numele României pe zeci de ani de acum încolo fără să le explici românilor la ce angajezi această țară. S-a luat pe persoană fizică această decizie, pe persoane fizice, și s-a semnat fără să se țină cont de propunerile care au venit din partea ministrului Agriculturii. Nu se poate lucra într-o coaliție de patru partide fără să informezi, fără să decizi în cadrul acestei coaliții, lucruri care sunt extrem de importante. (…) Eu azi am avut discuții cu înalți oficiali și din Consiliul European, și din Parlamentul European, m-au sunat auzind de punctul nostru de vedere, acela de a nu susține acest acord, încercând să-mi explice beneficiile acestui acord. I-am anunțat că PSD își păstrează punctul de vedere și anume că nu îl susține’, a conchis Sorin Grindeanu.
