România înregistrează una dintre cele mai ridicate ponderi ale persoanelor cu vârsta de peste 16 ani cu dizabilități care se află în risc de sărăcie sau excluziune socială din Europa, arată datele Eurostat prelucrate de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Conform unui comunicat de presă al organizației, transmis vineri AGERPRES, 38,4% din totalul persoanelor cu dizabilități din România se aflau, în anul 2024, în risc de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu media UE de 28,7%.
Valori ridicate ale riscului de sărăcie și excluziune socială sunt în Lituania (45,8%), Bulgaria (43,5%) și Croația (40,2%), iar valori mai mici în țări ca Cehia (15,6%), Slovacia (19,7%) și Austria (21,5%), menționează sursa citată.
‘Deși rămâne la un nivel ridicat, procentul persoanelor cu dizabilități din România care se confruntă cu risc de sărăcie și excluziune socială a scăzut cu mai mult de 10% în ultimul deceniu, de la 49,1% în 2015, la 45,2% în 2020, ajungând la 38,4% în anul 2024, în timp ce la nivel european scăderea riscului de sărăcie și excluziune socială a fost nesemnificativă, de la 30,4% în 2015, la 28,7% în 2024’, susțin autorii studiului.
Riscul de sărăcie și excluziune socială rămâne mult mai ridicat în rândul persoanelor cu dizabilități din România comparativ cu același risc în rândul persoanelor fără dizabilități (38,5% versus 24,1%), România având unul dintre cele mai mari decalaje între cele două grupuri din UE, de aproximativ 14%. Acest lucru sugerează că dizabilitatea este o barieră structurală în accesarea unui nivel de trai care să asigure subzistența și un trai decent, se mai precizează în document.
‘Explicația principală pentru procentul ridicat al persoanelor cu dizabilități în risc de sărăcie sau excluziune socială este dată de numărul mare de persoane aflate în deprivare materială și socială severă. Deși a scăzut semnificativ în ultimii 10 ani (de la 41% în 2015 la 26,7% în 2024), România continuă să fie la distanță semnificativă de media UE (10,4%), fiind alături de Bulgaria (27,1%) în topul țărilor cu cea mai mare rată a deprivării materiale și sociale severe’, notează autorii cercetării.
Totodată, la acest indicator, România înregistrează cel mai mare decalaj între persoanele cu dizabilități și fără dizabilități comparativ cu statele membre (13%).
‘O altă explicație pentru scăderea ponderii persoanelor cu dizabilități aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială este impactul ridicat al transferurilor sociale (indemnizații, pensii, ajutoare sociale) asupra reducerii riscului de sărăcie monetară. Practic, în anul 2024, ponderea persoanelor cu dizabilități în risc de sărăcie înainte de transferuri sociale era de 78,5%, ajungând la 22% după transferurile sociale. Așadar, transferurile sociale, care includ pensii, indemnizații, alocații, scutiri de taxe, au redus sărăcia cu 56%’, mai arată studiul.
Reducerea este similară cu media UE care a avut 68% dintre persoane cu dizabilități în risc de sărăcie înainte de transferurile sociale, la 21% după transferurile sociale.
‘Dacă ponderea populației aflate în risc de sărăcie nu diferă substanțial în funcție de dizabilitate, cea mai mare dificultate a persoanelor cu dizabilități este procentul ridicat care se confruntă cu lipsuri materiale și sociale. Acest lucru poate fi explicat de faptul că persoanele cu dizabilități au, în general, cheltuieli ridicate care apar ca urmare a dizabilității, lucru care reduce capacitatea gospodăriei de a-și permite bunuri considerate esențiale pentru un nivel de trai rezonabil. Faptul că transferurile sociale (inclusiv pensii sau alocații) reduc substanțial ponderea persoanelor cu dizabilități aflate în risc de sărăcie reprezintă o dovadă că schema de transferuri sociale este adecvată și merită menținută sau chiar extinsă. Una dintre soluțiile politice ar putea fi neluarea în considerare a veniturilor obținute din indemnizația acordată persoanelor cu dizabilități în calcularea eligibilității și condiționalităților (ex. muncă în folosul comunității, imposibilitatea de a refuza un loc de muncă, obligativitatea participării la târguri ale locurilor de muncă, număr de absențe școlare) pentru venitul minim de incluziune care are ca scop reducerea sărăciei’, precizează analiza.
Așadar, pentru a atenua barierele structurale determinate de dizabilitate, este necesară păstrarea unui pachet extins de beneficii monetare și non-monetare, precum și scutiri de taxe, contribuții și impozite pentru persoane cu dizabilități, dar și extinderea acestora pentru a scădea numărul de persoane care se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială și, în mod particular, în deprivare materială și socială severă.
