Curtea Constituțională explică, în motivarea publicată joi pe legea pensiilor magistraților, de ce a respins, ca inadmisibile, două solicitări formulate de Instanța supremă și judecătorul Gheorghe Stan, privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu o cerere de decizie preliminară.
Concret, pe 10 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a cerut sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, formulată după cum urmează: ‘Care sunt limitele impuse de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, coroborat cu articolul 2 TUE, interpretat în lumina jurisprudenței Curții de Justiție, reformelor legislative naționale care modifică în mod substanțial și selectiv regimul pensiilor de serviciu ale judecătorilor, atunci când aceste reforme: (a) vizează exclusiv judecătorii, cu excluderea altor categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu; (b) reduc cuantumul brut al pensiei cu aproximativ 32-36%; (c) majorează vârsta de pensionare și condițiile de vechime; (d) instituie un regim tranzitoriu cu efecte diferențiate substanțiale asupra generațiilor de magistrați; și (e) intervin în contextul unor modificări legislative succesive la intervale scurte de timp?’.
Ulterior, pe 16 februarie 2026, judecătorul Gheorghe Stan a depus și el o cerere asemănătoare.
În motivarea publicată joi, CCR arată că procedura de sesizare a CJUE cu o cerere de decizie preliminară reprezintă un mecanism de cooperare între CJUE și instanțele statelor membre, prin intermediul căruia CJUE furnizează instanțelor naționale elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene de care acestea au nevoie pentru a soluționa litigiul cu care sunt sesizate.
De asemenea, CJUE nu este chemată să se pronunțe asupra conformității unei norme de drept intern cu dispozițiile dreptului Uniunii Europene și nici să furnizeze avize consultative cu caracter general.
‘Curtea Constituțională subliniază că admisibilitatea unei întrebări preliminare presupune, între altele, o cauză pendinte pe rolul unei instanțe naționale și utilitatea reală a răspunsului oferit de CJUE pentru interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene în acea cauză. CJUE poate refuza să se pronunțe asupra unei cereri de decizie preliminară formulate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-˜au fost adresate. (…) Funcția conferită CJUE în cadrul trimiterilor preliminare este aceea de a contribui la administrarea justiției în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative cu privire la întrebări generale sau ipotetice. (…) Justificarea unei întrebări preliminare nu o constituie formularea de opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci necesitatea inerentă soluționării efective a unui litigiu’, explică CCR.
Astfel, CJUE a respins ca inadmisibile întrebări care vizau chestiuni ipotetice sau acte normative care nu erau încă în vigoare în ordinea juridică națională, întrucât rolul său nu este acela de a formula opinii consultative.
Pe de altă parte, doctrina ‘actului clar sau clarificat’ stabilește că sesizarea CJUE nu este necesară, nici chiar de către instanțele de ultim grad, atunci când dreptul Uniunii Europene a fost clarificat în jurisprudența CJUE, iar instanțele naționale trebuie doar să aplice standardele deja existente.
În privința posibilității de a reduce veniturile magistraților, atât din salarii, cât și din pensii, CJUE a stabilit criterii care pot fi aplicate de Curtea Constituțională (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunțată în cauzele reunite C-146/23 și C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în cauza C-762/23, RL și alții împotriva Curții de Apel București).
Curtea Constituțională reține că, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, se analizează un act normativ care nu este în vigoare și poate să nu intre în vigoare nici ulterior controlului preventiv de constituționalitate. Astfel, legea dedusă controlului poate să nu intre în vigoare ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, ca urmare a solicitării reexaminării legii de către președintele României și rămânerii ei în nelucrare în Parlament ori datorită faptului că Parlamentul nu poate fi obligat să pună în acord o lege cu decizia Curții Constituționale, într-un anumit termen.
‘În consecință, adresarea unei întrebări preliminare către CJUE, în acest cadru procesual, ar transforma jurisdicția europeană într-un organ consultativ, care ar exprima o opinie în cadrul procesului legislativ derulat într-un stat membru, ceea ce este inadmisibil’, este concluzia CCR.
Judecătorii constituționali subliniază că, prin decizia nr.533 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.673 din 3 august 2018, paragraful 41 și următoarele, și decizia nr.650 din 25 octombrie 2018, publicată în MO, Partea I, nr.97 din 7 februarie 2019, paragraful 202, CCR a considerat că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, instanța constituțională nu poate sesiza CJUE, în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea UE, astfel încât asemenea cereri sunt inadmisibile.
