Președintele Volodimir Zelenski, prezent joi la București, a declarat că 700 de rachete au fost folosite în primele două zile de conflict din Orientul Mijlociu și că țara sa nu a beneficiat de un număr similar de rachete pe parcursul a patru ani de război.
‘Peste 700 de rachete în Orientul Mijlociu au fost folosite în primele 24-36 de ore. Ucraina în cei patru ani de război nu a avut atâtea rachete, nici pe aproape. Dar nu mă plâng’, a spus liderul ucrainean, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni alături de președintele Nicușor Dan.
Zelenski a menționat că mai multe state i-au cerut Ucrainei sprijinul pentru drone anti-Shahed, având în vedere că rachetele nu sunt eficiente împotriva a mii de drone.
‘Ni s-au adresat partenerii noștri, pentru că 700 – 1.000 de rachete nu vor ajuta atunci când zboară mii de drone Shahed. (…) 60-70 de rachete produce cel mai mare producător de rachete Patriot în SUA, pe lună. Aceste rezerve se consumă. Indiferent de numărul acestor rachete, ele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută și este foarte clar acest lucru. De aceea, experiența noastră, din punctul meu de vedere, este unică și nimeni nu are o astfel de experiență’, a susținut el.
Volodimir Zelenski a adăugat că nu sunt importante doar dronele de interceptare, ci și integrarea sistemului în apărarea antiaeriană, softul specific și experiența operatorilor.
‘Aceste sisteme, aceste detalii vor fi necesare tuturor, nu doar acestei părți a Europei, pentru că, vedeți, dronele zboară mii de kilometri, de aceea înțelegem că orice stat european poate fi în pericol. (…) Acest sistem pe care Ucraina l-a dezvoltat va fi prezentat partenerilor noștri americani și cred că este bine să dezvoltăm acest sistem și împreună cu partenerii noștri europeni, vecinii noștri din Europa, inclusiv România’, a afirmat el.
Întrebat dacă acordul pentru construirea de drone în România presupune și o componentă de consiliere a armatei, Volodimir Zelenski a replicat că acest lucru va depinde de dorința părții române.
‘Astăzi vorbim de coproducție, despre capacități de producție. (…) România este un partener foarte important. Mulțumim României pentru că am dovedit că suntem vecini buni și putem dezvolta parteneriate de fabricație, la fel cum am făcut în Germania și în Danemarca. Și consider că astfel de capacități în România sunt la fel de utile’, a precizat el.
