În această zi Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria că va lua în pântece și va naște în lume pe Fiul lui Dumnezeu. ‘Ziua de astăzi este mai sfântă și mai veselitoare decât toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie și vestește mântuire în toată lumea’, spune Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria.
Când s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, s-a aflat ‘o Fecioară mai curată decât curăția, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândită, mai sfântă decât toată sfințenia, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria’. (Viețile Sfinților)
Preacurata Fecioară era în templu de doisprezece ani, unde se îndeletnicea în neîncetată rugăciune către Dumnezeu cu lucrul mâinilor și cu citirea cărților sfinte.
‘Căci așa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie și Sfântul Ambrozie, că era foarte isteață la minte și iubitoare de învățătură și se îndeletnicea cu citirea dumnezeieștilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieții sfinților săi părinți, a învățat bine Vechiul Testament. Și citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: ‘Iată fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se va chema numele lui Emanuil’, care se tâlcuiește ‘Cu noi este Dumnezeu’, Sfânta Fecioară Maria se aprindea cu osârdnică dragoste, nu numai spre Mesia Cel așteptat, Care avea să vină, ci și spre fecioara aceea care era să zămislească și să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, și cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică’. (Viețile Sfinților)
Maria, Preacurata Fecioară, știind din prorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia, socotea că acum va fi născută în lume acea fecioară, și, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară și, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.
În biserica Domnului, când împlinise deja vârsta la care celelalte fecioare părăseau locuința sfântă și se măritau, Maria nu mai avea îngăduința să stea.
‘Despre aceasta grăiește Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: ‘Preoții, cât a fost mică Sfânta Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânșii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva’. Și Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericești, grăiește despre dânsa astfel: ‘După ce a crescut Fecioara Maria, preoții au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat și de vor supune la legea însoțirii, pe aceea ce odată se încredințase lui Dumnezeu. Dar iarăși, ca să fie o fecioară de atâția ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie și nici nu este acel lucru cinstit și vrednic de sfințenie’. Așa grăiau ei’. (Viețile Sfinților)
‘Și nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viața ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se știau că sunt mare păcat; adică și spre nuntă a sili pe o fecioară care și-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veșnică, și a ține parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârșită’. (Viețile Sfinților)
Apropiindu-se de Chivotul Legii, după multă rugăciune, au primit răspuns, să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredințeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala și chipul însoțirii, pentru păzirea fecioriei.
Despre cum a fost ales acel bărbat, tradiția Bisericii arată că s-a făcut în acest fel: din casa și din seminția lui David au fost aleși bărbați fără femei, iar toiegele lor au fost puse în altar; al cărui toiag a înverzit, acela a fost ales pentru a i se încredința Fecioara Maria.
Așa a fost încredințată Maica Domnului bătrânului drept numit Iosif, sub rânduiala însoțirii, dar pentru păzirea fecioriei celei care L-a născut pe Dumnezeu.
Dreptul Iosif a luat-o în casa sa din Nazaretul Galileii.
În casa lui Iosif, după patru luni ‘a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cerești care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de îngeri, ca bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârșește firea omenească și toată mintea’. (Viețile Sfinților)
Auzind Preacurata de la Arhanghelul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său și, prin smerenia cea adâncă, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: ‘Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!’.
***
În plan liturgic, sărbătoarea Bunei Vestiri a fost cinstită de-a lungul timpului prin cântări și imne deosebite, dintre care cea mai de seamă este Acatistul Bunei Vestiri, prototipul tuturor acatistelor pe care le cunoaște Biserica.
Acatistul Bunei Vestiri este un imn de laudă la adresa Sfintei Fecioare, alcătuit din 13 condace și 12 icoase care descriu și preamăresc diferitele episoade din viața Maicii Domnului, începând cu momentul Bunei Vestiri.
Deși compunerea lui este atribuită patriarhului Serghie al Constantinopolului, se pare că el a fost alcătui de Sfântul Cuvios Roman Melodul, fiind închinat Maicii Domnului ca laudă și mulțumire pentru eliberarea miraculoasă a Constantinopolului în urma unei invazii a perșilor și avarilor.
Au stat o noapte în picioare și au cântat Imnul Acatist.
În ziua de 7 august 626, cetatea Constantinopolului a fost asediată de perși și de avari, împăratul Heraclius (610-641) fiind atunci cu armata în Orient. Patriarhul Serghie i-a adunat pe toți credincioșii, a scos lemnul Sfintei Cruci, icoana nefăcută a lui Hristos și veșmântul Maicii Domnului și a pornit în procesiune pe străzile cetății.
Cetatea a fost scăpată de invadatori în chip minunat, cu ajutorul unei furtuni pe mare.
În semn de recunoștință, poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului în Biserica Fecioarei din Vlaherne. De aceea și cântarea de început a imnului, cunoscută astăzi sub numele de condac, spune: ‘Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi …’. (surse: ‘Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an’, Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996; vol. Viețile Sfinților; https://doxologia.ro).
FOTO: doxologia.ro
