Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat în noaptea de duminică spre luni, 24 spre 25 mai 2026, în jurul orei 23:45, prin apelul de urgență 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o stație PECO din municipiul Slatina, la ieșire spre comuna Brebeni, ar fi fost amenințat și stropit cu o substanță inflamabilă.
Inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că la fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj din cadrul Poliției municipiului Slatina, iar din primele verificări s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din orașul Drăgănești Olt, pe fondul unui conflict ar fi fost amenințat cu moartea de către o persoană, care ar fi aruncat asupra acestuia un lichid.
Potrivit unor surse, tânărul le-ar fi spus oamenilor legii că cel care l-ar fi amenințat cu moartea și l-ar fi stropit cu benzină ar fi din unul dintre oamenii din anturajul lui Marin Sandu, zis Patronaș, unul dintre fiii omului de afaceri Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, din Drăgănești Olt.
Polițiștii au deschis anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat duminică noaptea, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare. Cum cel care ar fi comis faptele s-a făcut nevăzut imediat după incident, polițiștii olteni continuă cercetările în vederea identificării autorului, stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
FOTO: Imagine reprezentativă
