32.4 C
Slatina
marți,1 septembrie,2026

Ultimele Articole

Un român din zece a reușit să economisească, în ultimul an; încrederea în BNR a ajuns la 3,8, pe o scală de la 1 la 7 (studiu)

- Advertisement -

Doar 8,7% dintre români au reușit să economisească în ultimul an, iar unul din patru a apelat la economii sau a făcut datorii pentru a acoperi cheltuielile de bază, în timp ce încrederea în Banca Națională a României (BNR) a scăzut de la 4,1 la 3,8 pe o scală de 1 la 7, arată un studiu de specialitate, dat publicității marți.

Din cercetarea ‘Consumer Sentiment România’, realizată de Mkor, pentru 25% dintre respondenți veniturile acoperă doar cheltuielile de bază, 25% au apelat la economii ca să treacă luna, iar 23% au făcut datorii pentru aceleași cheltuieli.

În ansamblu, la finalul lunii, doar 8,7% din totalul chestionați au declarat că reușesc să pună ceva bani deoparte.

În același timp, contractarea unui credit rămâne stabilă de trei ani, între 10% și 12% dintre respondenți la fiecare etapă de analiză, iar pe de altă parte încrederea în BNR a scăzut de la 4,1 la 3,8, pe o scală de la 1 la 7.

Potrivit sursei citate, intenția de a cumpăra o mașină s-a diminuat cu jumătate (de la 8% la 4%) într-un singur an, iar 61,4% dintre români se așteaptă să plătească mai mult la cumpărăturile mari în următoarele 12 luni.

De asemenea, aproape o treime (32%) din totalul celor chestionați se așteaptă să plătească mai mult pentru schimbul valutar, față de 16%, acum trei ani. Pe acest fond, 14% dintre respondenți susțin că plănuiesc să economisească direct în valută.

În actuala conjunctură politico-economică, 75% dintre români spun că prețurile au crescut notabil în ultimul an, față de 59% în 2025. În plus, șapte din zece persoane cred că ritmul de creștere va continua sau se va accelera.

Întrebați cu cât cred că au crescut prețurile în ultimele 12 luni, românii răspund, în medie, cu 16%, față de 21%, în urmă cu trei ani. În paralel, ponderea celor care spun că ‘prețurile au crescut semnificativ’ a urcat la 75%, în trimestrul al doilea din 2026, după minimul de 59% din aceeași perioadă a anului anterior.

Conform studiului, alimentele rămân principalul reper după care românii observă scumpirile, 86% dintre respondenți le menționează, față de 74% carburanții și 69% facturile la utilități.

Cursul valutar a urcat pe locul patru ca semnal al scumpirilor, la 45%, față de 25%, cu trei ani în urmă. Urmează taxele plătite (42%), medicamentele (35%), ieșirile în oraș (34%) și abonamentele de telefonie, TV sau aplicații (32%).

În ceea ce privește valoarea taxelor plătite, aceasta a urcat ca semnal de scumpire de la 34% la 42% în trei ani, facturile la utilități fiind cea mai simțită presiune: 69% le resimt acum, față de 65% în 2023.

Totodată, nivelul impozitelor și al taxelor ca grijă la nivel de țară a coborât ușor, de la 38% la 35%, iar dintre cei care se așteaptă la scumpiri, 66% le pun pe seama acestor dări.

Pe segmentul medicamentelor, prețul a urcat ca semnal de scumpire de la 33% la 35%, în timp ce costurile serviciilor medicale rămân aproape neschimbate ca grijă de familie, de la 21% la 20%. Sănătatea mentală este menționată de 16% dintre români, un nivel neschimbat de trei ani. În context, se remarcă o diferență la nivel de generații cu privire la grija față de sănătatea mentală: 34% dintre respondenții Generației Z o menționează, de peste trei ori mai mult decât cei din Generația X (10%), iar la ei devine a treia grijă, înaintea sănătății fizice.

Datele incluse în studiu sunt extrase din cercetarea ‘Consumer Sentiment România’, serie trimestrul 3 din 2023 – trimestrul 2 din 2026, realizată pe un eșantion de 2.486 de respondenți/trimestru, prin metoda online (CAWI), prin Panelul Mkor. Marja de eroare este de +/-3,1%.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți