Astfel, la Fantana Sperantei, B-dul AI Cuza (zona Cuptorul de Aur) si pe str. Aleea Macului, la intersectia cu str. Primaverii au fost amplasate umidificatoare, umbrele si mobilier (masa si scaune) unde se distribuie apa rece, serviciile de prim ajutor fiind asigurate de personalul medical din cadrul Directiei de Protectie si Asistenta Sociala.
Cu sprijinul agentilor economici care desfasoara activitati comerciale (terase sezoniere, magazine), in incinta acestora au fost amenajate alte puncte de prim ajutor, marcate corespunzator, unde se realizeaza distribuirea apei potabile si asistenta medicala – B-dul AI Cuza – Terasa Alison, Terasa Deja Vu, Pizzeria Royal, Str. Ecaterina Teodoroiu – Beraria La Emil, Piata Fratii Buzesti – Carmangeria Valceleanu, Strada Arinului (Cartier Progresul) – Terasa La Familia. Toate punctele de prim ajutor sus mentionate vor functiona pe toata perioada de canicula instituita de ANMH.
De asemenea, in aceste zile a fost modificat programul de spalare a strazilor din municipiul Slatina (seara si dimineata), pentru a preveni supraincalzirea ca urmare a producerii de vapori de apa.
Facem apel la cetateni – in special persoane varstnice si cei cu afectiuni de sanatate sa evite, daca situatia acestora permite, deplasarile in timpul zilei, cand temperaturile sunt foarte ridicate. Pentru probleme care nu sufera amanare, pot apela Politia Locala la numarul de telefon 0249.42.22.45 sau 0249.954, precum si Directia Protectie si Asistenta Sociala la numarul 0249.41.86.60 sau 0249.14.86.63. Pentru o interventie prompta, la sediul Primariei Municipiului Slatina a fost instituit serviciul de permanenta intre orele 08:00 – 20:00, cetatenii avand la dispozitie numarul de telefon 0249.43.32.32, precizeaza reprezentantii Primariei Slatina.
Noi puncte de prim ajutor deschise in Slatina in perioada caniculara
- Advertisement -
- Advertisement -