Proiectul educational cu activitati de voluntariat Pe valurile cunoasterii din cadrul clubului de vara este in plina desfasurare si este dedicat elevilor din ciclul primar, gimnazial si liceal, care au ocazia de a se implica activ, util si constient intr-o activitate in care experientele pozitive traite pot fi definitorii pentru dezvoltarea personalitatii lor.
Activitatile propuse promoveaza capacitatile elevilor de a cunoaste si ii responsabilizeaza. Lumea copiilor este universul imaginatiei, al fanteziei fara limite inspirate si hranite de farmecul lumii inconjuratoare si cel al cartilor impletit cu emotii, sentimente si vise. Ce poate fi mai tentant decat sa dai frau liber imaginatiei creatoare a unui copil sau adolescent, sa patrunzi in lacasul sfant al izvorului de creatie, sa-l imbii sa viseze si sa-si descopere prin imagini taramul de care ne-am indepartat, poate, spun reprezentantii bibliotecii din Slatina.
Scopul proiectului este educarea elevilor in vederea cunoasterii si studierii culturii si istoriei romanilor, dezvoltarea unui mod de a munci pentru cunoasterea potentialului propriu si de implicare atat a lor cat si a cadrelor didactice in parteneriatul pentru promovarea competentelor si a valorilor educationale, pentru dezvoltarea colaborarii si cooperarii intre profesor si reprezentantii celor doua institutii in vederea schimbului de idei, a experientei pozitive si a prezentarii muncii elevilor prin mediatizare. Acest proiect propune si educarea disponibilitatilor de receptare a creatiei literare si a decumentelor, stimularea interesului pentru creatia literara specifica varstei, formarea deprinderilor de exprimare corecta, expresiva, de cercetare si documentare. Cultivarea sentimentelor de pretuire si dragoste pentru carte, creatii literare, lectura, pentru frumusetea si armonia limbii romane, pentru corelarea informatiilor citite cu cele din viata zilnica si cu realitatile contemporane, pentru descoperirea adevarului pe baza documentelor, a interesului pentru alcatuirea unei biblioteci personale, cu sprijinul si indrumarea profesorilor si a parintilor reprezinta, de asemenea, scopul proiectului derulat pe timpul vacantei de vara.
Clubul de vara, un proiect in plina desfasurare la Biblioteca Judeteana
- Advertisement -
- Advertisement -
