5.5 C
Slatina
sâmbătă,30 noiembrie,2024

Ultimele Articole

Un medic si un infirmier de pe Sectia de Psihiatrie a Spitalului Slatina, trimisi in judecata

- Advertisement -

Cinci persoane au fost trimise in judecata in dosarul spagii date pentru pensionarea pe caz de boala a unei persoane, iar printre acestea se afla Cristina Mischie, medicul sef de pe Sectia de Psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta Slatina, Ilie Constantin, infirmier pe aceeasi sectie, concubina acestuia Florina Vladu si Marilena Jianu, consilier in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Olt.

Potrivit unui comunicat remis de Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Anticoruptie Olt, ofiterii de politie judiciara anticoruptie au finalizat cercetarile in dosar la sfarsitul lunii trecute, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Olt dispunand trimiterea in judecata a celor cinci inculpati cercetati in acesta.
Cristina Mischie, medicul de la Psihiatrie, este cercetata in stare de libertate, sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunii de luare de mita in forma continuata (2 acte materiale), infirmierul Ilie Constantin este cercetat in stare de libertate, sub control judiciar, pentru savarsirea in concurs real a infractiunilor de trafic de influenta, in forma continuata (5 acte materiale) si de instigare la dare de mita in forma continuata (2 acte materiale), concubina sa Florina Vladu, cercetata tot in stare de libertate, sub control judiciar, pentru savarsirea in concurs real a infractiunilor de complicitate la trafic de influenta, in forma continuata (2 acte materiale) si dare de mita, consiliera Marilena Jianu de la Directia de Protectie a Copilului, cercetata in stare de libertate, sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta si o alta persoana, P.M., este cercetata tot in stare de libertate, sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunii de cumparare de influenta.
Anchetatorii au spus in detaliu modalitatea prin care Cristina Mischie, medicul sef de la Psihiatria Spitalului Slatina, in exercitarea atributiilor de serviciu, conditiona actul medical de sume de bani, tarifele fiind stabilite in functie de complexitatea respectivului act si de durata in timp a acestuia. Medicul M.C., la data de 16 mai 2017, a primit suma de 300 lei de la V.F., pentru internarea medicala de zi si acordarea prelungirii concediului medical pentru B.G. (Georgeta Berlinschi). Ulterior, la data de 29 iunie 2017, medicul M.C., avand aceeasi rezolutie infractionala privind primirea de bani necuveniti, a primit de la Z.F., suma de 100 lei, pentru internarea medicala continua a acesteia la Sectia de Psihiatrie a SJU Slatina si emiterea scrisorii medicale. Inculpatul C.I., infirmier in cadrul Sectiei Psihiatrie a SJU Slatina, prevalandu-se de aceasta calitate, in perioada aprilie – mai 2017, impreuna cu inculpata J.M., care s-a prevalat si aceasta de calitatea de consilier in cadrul DGASPC Olt, a pretins si a primit suma de 3.000 de lei de la B.G., in schimbul promisiunii ca va interveni, impreuna cu inculpata J.M., si va determina cadrele medicale competente, sa elibereze actele medicale necesare intocmirii dosarului numitei B.G. si facilitarea incadrarii acesteia in grad de invaliditate si de handicap si pe cale de consecinta a obtinerii unor pensii pe caz de boala, se arata in comunicat.
De asemenea, infirmierul Ilie de la Psihiatrie a primit pe 16 mai 2017 suma de 300 lei, prin intermediul concubinei sale Florina Vladu, de la Georgeta Berlinschi, in schimbul promisiunii de a interveni pe langa medicul Mischie sa acorde prelungirea concediului medical si internarea medicala de zi. Tot acesta, a determinat-o pe concubina sa-i dea medicului cei 300 lei. in perioada aprilie – mai 2017, C.I. a pretins si a primit suma de 250 lei de la Z.F., in schimbul promisiunii ca va interveni si va determina cadrele medicale competente, sa elibereze actele medicale necesare procedurii de revizuire periodica a incadrarii in grad de invaliditate si emiterii deciziilor medicale asupra capacitatii de munca, apoi, in aceeasi modalitate faptica, a mai primit, in luna februarie 2018, tot de la Z.F., suma de 1.000 lei, pentru a o ajuta sa obtina indemnizatia de handicap, acordata de catre DGASPC, promitandu-i ca va interveni si va determina medicii din cadrul DGASPC Olt sa emita actele medicale necesare Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap in vederea intocmirii certificatului de incadrare in grad de handicap, pacienta Z.F., obtinand certificatul la data de 27.02.2018. de asemenea, C.I. a determinat pacienta sa dea suma de 100 lei medicului M.C., mai spun ofiterii anticoruptie.
in acelasi context, pe 22 mai 2017, infirmierul Constantin Ilie, a mai primit de la P.M., prin intermediul concubinei Vladu, suma de 400 lei si produse, in schimbul promisiunii ca va interveni si va influenta cadrele medicale competente astfel incat sa elibereze actele medicale necesare procedurii de revizuire periodica a incadrarii in grad de invaliditate si emiterii deciziei medicale asupra capacitatii de munca a inculpatului P.M., acesta obtinand pe 26 mai 2017 decizia cu modificarea gradului de invaliditate de la III la II.
Fata de cele cinci persoane, respectiv medicul Mischie, infirmierul Ilie, concubina sa Vladu, consiliera Jianu de la DGASPC Olt si persoana P.M. a fost luata masura preventiva a controlului judiciar pe o durata de 60 zile. Totodata, s-au dispus o serie de masuri asiguratorii, respectiv sechestru pe venitul salarial apartinand sefei de la Sectia Psihiatrie a Spitalului Slatina, sechestru pe garsoniera infirmierului Constantin Ilie, precum si pe apartamentul Marilenei Jianu. De asemenea, a fost solicitata obligarea inculpatilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, in suma de 27.000 lei.
Cu privire la aceeasi situatie de fapt, Tribunalul Olt a condamnat pe baza acordurilor de recunoastere a vinovatiei, in data de 28 februarie 2019, pe Georgeta Berlinschi la pedeapsa de 2 ani inchisoare, cu suspendarea executarii, pentru savarsirea infractiunii de cumparare de influenta, iar pe 22 aprilie 2019 pe Z.F. la pedeapsa de 2 ani si 8 luni inchisoare, cu suspendarea executarii, pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita si cumparare de influenta.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți