Primăria Slatina a finalizat studiul de fezabilitate pentru proiectul de transformare a fostului ștrand din cartierul Progresul în parc. Autoritățile vor da detalii despre proiect în cadrul unei conferințe de presă ce va fi organizată zilele următoare.
La capătul unor negocieri lungi cu Ministerul Tineretului, pentru preluarea fostei baze sportive Dumitru Dobrescu, Primăria Slatina avansează proiectul de transformare a acestei zone într-un parc.
Deși nu ar fi vrut să dea detalii despre stadiul investiției, primarul Slatinei, Emil Moț, a fost nevoit să explice stadiul proiectului. Asta după ce președintele Consiliului Județean, Marius Oprescu, a anunțat într-un moment de bucurie că, după Parcul Tineretului, inaugurat vineri, urmează parcul din Progresu’. „Avem studiul de fezabilitate gata. Probabil că săptămâna viitoare o să facem și o conferință de presă și o să vă arăt cum o să fie noul parc. Despre negocierile cu Ministerul Tineretului o să vă spun tot săptămâna viitoare: noi ne-am apucat deja de cele șase terenuri de tenis de la Clubul Nautic”, a explicat Emil Moț.
Construcția celor șase terenuri de tenis a fost ultima condiție impusă de minister pentru a ceda municipalității fosta bază de agrement, care va fi transformată într-un parc modern. Iată ce a declarat primarul Emil Moț în primăvară, când a fost semnat contractul de lucrări pentru terenurile de tenis: „Am semnat contractul de lucrări pentru construirea terenurilor de tenis. Sunt cele șase terenuri pe care tocmai am promis că le vom face la Clubul Nautic. Am reușit să terminăm licitația și să semnăm contractul. Durata de execuție este de 12 luni, din care două pentru proiectare. Vor fi patru terenuri descoperite și împrejmuite, din care două cu zgură și două cu suprafață rapidă. Și vor fi încă două terenuri de tenis acoperite și iluminate, unul cu zgură și unul cu suprafață rapidă. Vreau să precizez că aceste terenuri de tenis ne sunt vitale pentru preluarea fostului ștrand, baza sportivă Dumitru Dobrescu. Conform înțelegerii cu Ministerul Tineretului și Sporturilor, noi vom face aceste terenuri, iar Ministerul Tineretului ne va preda fostul ștrand din Progresu’ și vom face în zonă un parc”.
Simona Vârban