2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Klaus Iohannis a făcut tot ceea ce putea să facă un președinte pentru a opri atacurile PSD împotriva statului român

- Advertisement -

Președintele Klaus Iohannis a participat, luni dimineață, la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Univeristatea „Babeș-Bolyai”, alegând să se deplaseze pe jos, alaturi de un grup de studenți, oprindu-se frecvent pentru a se fotografia cu cei aflați în zonă.  

De asemenea, în fata Casei de Cultură a Studenților din Cluj a avut loc Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord Vest la care au participat peste 1.500 de membri si simpațizanti PNL.

României i-ar fi mai bine fără PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD, partid care a ţinut ţara în loc şi a inhibat dezvoltarea, şeful statului precizând că abia aşteaptă să treacă moţiunea de cenzură.

„Stăm foarte prost. În decembrie 2016 românii au considerat că e bine și nu e bine să meargă la vot, unii s-au dus, alții nu. Unii din cei care s-au dus au crezut minciunile PSD, care a promis că va curge lapte și miere, dar, ghinion, cum a spus unul, nu a fost așa. Au început să curgă atacuri la justiție, la mediul privat, la economie”, a reamintit Klaus Iohannis. „Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță, eu am numit acest guvern un guvern eșuat, dar aceste eșecuri ale pesediștilor ne dor, pentru că se repercutează asupra vieții noastre de zi cu zi”, a atacat Klaus Iohannis.

Șeful statului a reamintit că s-a opus, în permanență, abuzurilor PSD. „Acum, astăzi, persoana prospusă pentru comisar european a fost pur și simplu refuzată pentru probleme de integritate. Rușine, rușine PSD-ului! Aici suntem și probabil unii o să mă întrebați: și dumneata ce ai făcut? Eu am făcut tot ce a putut președintele României să facă. Foarte multe din prostiile, din năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român, asupra sistemelor mari din statul român am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi şi împreună cu românii şi e bine că am reuşit şi vă spun: abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD”, a fost mesajul prin care președintele Klaus Iohannis a stârnit entuziasmul sălii.

Fiți pregătiți, momentul vine și vine repede și trebuie să vă apucați de o guvernare serioasă”, a adăugat șeful statului. „Noi, împreună, știm ce trebuie făcut, știm cum trebuie făcut. Avem nevoie de investiții. Avem nevoie de oameni competenți în administrație. Avem nevoie de o legislație care încurajează antreprenorii și nu inhibă. Avem nevoie de o educație de calitate. Avem nevoie de un sistem de sănătate publică care funcționează cu pacientul în centru”, a conturat Iohannis modelul guvernării alături de PNL.

Mesajul lui Ludovic Orban

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că Iohannis este „primul om de stat adevărat de după revoluție”. „Un om de stat e un om care înțelege lumea în care trăim și care dă direcția corectă pentru țara pe care o conduce, un om de stat e un om care are capacitatea de a deschide orice ușă din orice cancelarie atunci când România are nevoie, e un om care se bate pentru interesele țării sale și atunci când deranjează, un om care are puterea de a înțelege nevoile reale, un om care are forța de a aduna toate forțele din societate pentru a împinge lucrurile înainte”, a afirmat Orban.

„Cum spun americanii, primul mandat este pentru realegere, iar al doilea e pentru posteritate. Încă din primul mandat Klaus Iohannis are motive serioase să rămână în memoria românilor, dar adevăratele înfăptuiri se vor produce după realegerea sa, pentru că de această dată nu va fi singur, vor sta alături de el toți românii care respectă legea și va sta PNL”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Prim-vicepreședinții Raluca Turcan și Rareș Bogdan sau secretarul general Robert Sighiartău au atacat dur PSD și au indicat drept soluție pentru o guvernare performantă câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare de către Klaus Iohannis și PNL.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți