Doi tineri au ajuns la spital, vineri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț. Înainte, mașini intrase în coliziune cu un cap de pod.
Accidentul de circulație s-a petrecut în comuna Văleni, cele două victime primind îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD Stoenești și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt.
„În accident a fost implicat doar autoturismul în care se aflau cei doi tineri. Pompierii SMURD au preluat șoferul autoturismului, în vârstă de 26 de ani, din comuna Nicolae Titulescu, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism la membrul inferior stâng și membrul superior drept și excoriații la membrele inferioare și superioare. Pacientul a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Caracal. Pasagerul aflat în autoturism, în vârstă de 17 ani, a fost preluat de echipajul de pe ambulanță, cu traumatism cranio-facial și traumatism la membrul superior stâng. Acesta a fost transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Slatina”, a spus Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Polițiștii rutieri au ajuns și ei la fața locului pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. „În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Nicolae Titulescu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546 A, din direcția Văleni către comuna Nicolae Titulescu, ar fi depășit o căruță și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina a intrat în coliziune cu un cap de pod, apoi s-a răsturnat într-un șanț”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Cătălin FIRCOIU