Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt organizează şi în această lună cursuri gratuite pentru oltenii care nu au un loc de muncă. Sunt patru programe de formare profesională la care urmează să participe peste 70 de persoane care beneficiază de aceste facilităţi.
În total, sunt 76 de şomeri din judeţ care au şansa de a participa în noiembrie la aceste cursuri.
Trei dintre ele sunt derulate mai rar de reprezentanţii Agenţiei de Şomaj, respectiv unul de inspector resurse umane, destinat pentru 20 de persoane, şi două de comunicare limba engleză, la Slatina şi Caracal, unde sunt aşteptate 42 de persoane. Cealaltă meserie solicitată pentru care se va organiza un program gratuit de formare profesională vizează calificarea de lucrător în comerţ, care se adresează unui număr de 14 persoane.
Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi de cele patru cursuri se pot adresa reprezentanţilor Compartimentului Formare Profesională din cadrul AJOFM Olt, cu sediul pe strada Dinu Lipatti, nr. 48, Slatina, sau la numărul de telefon 0249/413.099.
Cătălin FIRCOIU